E începutul primăverii, iar timpul picură încet-încet, cu nostalgia meleagurilor străine, unde totu-i misterios, minunat și romantic. Așa că propunerea mătușii Polly de a face o vizită unchiului Silas din Arkansaw e întâmpinată cu bucurie de Tom și Huck. În drumul spre Arkansaw, cei doi întâlnesc un călător misterios, urmărit pentru furtul a două diamante. Și povestea capătă un aer detectivist, din care nu lipsesc nici suspecții, nici anchetatorii, iar toate se învârt în jurul unei crime pentru care învinuit e unchiul Silas.
Din ambiție și dor de ducă se face Tom Sawyer și „eronaut“. Cu un balon bine dotat, confecționat de un profesor țicnit, călătorește pe deasupra deșertului, departe de Statele Unite și de Mississippi. Îi învață pe Jim și Huck secretele geografiei și le arată splendorile lumii. Zboară către Sfinx și Piramidele din Giza, către oaze din Sahara și locuri tainice descrise în O mie și una de nopți, ajungând tocmai până pe muntele Sinai. Distracția-i în toi până ce intervine mătușa Polly. Dar merită tot efortul.
În cele două noi aventuri ale lui Tom Sawyer, cu mult umor și un limbaj savuros, Mark Twain explorează tema copilăriei trăite din plin, lipsită de grijile vieții de adult, dar și părțile întunecate ale societății americane din secolul al XIX-lea, cum ar fi viața grea și nedreptățile din Sud sau violența adusă de goana după bogăție și putere.
„Tom Sawyer era totdeauna amator de mistere. Dacă ne puneai în față un mister și-o plăcintă, nu trebuia să ne îndemni s-alegem – alegerea venea de la sine: eu am alergat toată viața după plăcinte, iar Tom după mistere. Oamenii nu-s făcuți după același calapod. Și-i mai bine așa.“
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 406 | Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In stoc |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | In stoc |
LIBRARIUS 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | In stoc |
LIBRARIUS 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | In stoc |
LIBRARIUS 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In stoc |
Librarius 423 | Chisinau , bd. Ștefan cel Mare, 6 076607423 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | In stoc |
LIBRARIUS 440 | Chisinau , str. M. Varlaam, 75 078333440 | Stoc limitat |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | Stoc limitat |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | Stoc limitat |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii