În ianuarie 2019, după mai bine de un an de planificări meticuloase, Rahaf Mohammed reuşeşte să fugă din Arabia Saudită şi să scape de familia în care se simte oprimată. Odată ajunsă pe aeroportul din Bangkok, un bărbat care pare că vrea să o ajute îi ia paşaportul şi nu i-l mai returnează. Rahaf îşi dă seama că a căzut în capcană. Ştie că dacă va fi trimisă acasă riscă să fie ucisă, asemenea altor femei considerate rebele în ţara ei. Disperată, îşi face un cont de Twitter şi cere lumii întregi să o ajute. Într-o singură zi, reuşeşte să atragă 45.000 de followeri datorită cărora va găsi în cele din urmă refugiu în Occident.
Rahaf povesteşte cum a evadat şi cum arăta viaţa ei în Arabia Saudită – o viaţă pe care o trăiesc mii de alte femei. Rahaf vine dintr-o familie bogată. A crescut în lux, dar sub controlul strict al tatălui şi al fraţilor, şi încă de mică a fost obligată să respecte regulile unui sistem represiv care le consideră pe femei inferioare bărbaţilor şi le tratează ca atare. De la senzaţia de sufocare dată de niqab până la revolta provocată de refuzul unor drepturi minime – fetele nu au voie să iasă ne-însoţite, să râdă în public sau chiar să meargă pe bicicletă – şi de pedepsele dure pentru legăturile amoroase interzise, Rebelă este un document despre violenţa şi umilinţele la care sunt supuse unele femei şi extraordinara poveste a unei fete aflate în căutarea libertăţii.
„Rebelă arată că dinamica onoare-ruşine şi sistemul care le acordă bărbaţilor dreptul de supraveghere marchează în continuare viaţa de zi cu zi a femeilor saudite şi universul lor moral printr-un amestec complex de elemente psihologice, culturale şi religioase. Sauditele merită să aibă opţiuni mai bune şi mai sigure pentru viitorul lor.” (Ayaan Hirsi Ali)
Nume | Contacte | Stoc |
---|
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii