Noutăți Librarii Contacte Cariera langРу Program librarie online Lu-Vi 09:00-18:00 Sa 09:00-17:00
Pana la livrare gratuita Chisinau 400 lei
Pana la livrare gratuita National 700 lei
Total cos : 0 lei

Promisiunea zorilor

Promisiunea zorilor
Autor
Editura
ISBN
9786067794243
Cod produs
647568
Stoc suficient
150 lei
- +

 Roman autobiografic devenit celebru, publicat de Romain Gary in 1960, a carui figura dominanta este Mina Kacew. Una dintre cele mai frumoase carti despre dragostea materna si, mai ales, despre relatia mama-fiu, cu toate ambiguitatile si consecintele care decurg din preaplinul acesteia.

In 1970, Promisiunea zorilor a fost adaptat pentru marele ecran de Jules Dassin, cu Melina Mercouri in rolul principal. Ecranizarea din 2017, regizata de Eric Barbier, ii are ca protagonisti pe Charlotte Gainsbourg si Pierre Niney. Pentru interpretarea personajului Mina, Charlotte Gainsbourg a fost nominalizata la cel mai bun rol principal feminin in cadrul Premiilor César.

Cele trei parti ale romanului retraseaza copilaria lui Gary la Vilnius, exilul la Nisa si odiseea razboiului. Gary isi extrage superbul sau titlu metaforic Promisiunea zorilor din suma tuturor paradoxurilor relatiei de iubire dintre mama si fiu, o relatie de fuziune aproape magica, pe cat de galvanizanta, pe atat de sufocanta, pe cat de miraculoasa, pe atat de apasatoare, pe cat de fierbinte, pe atat de ostenitoare. Un titlu pe care il explica intr-un pasaj faimos din roman: „Prin dragostea materna, viata isi face in zori o promisiune pe care nu o respecta nicicand“.

Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevarat Roman Kacew, s-a nascut pe 8 mai 1914 la Vilnius intr-o familie evreiasca si a crescut la Varsovia, unde mama sa l-a botezat catolic.

In 1928 s-a stabilit in Franta. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence si Paris. In timpul razboiului, cand si-a luat numele de Gary, a fost pilot in Fortele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii si distinctii, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a intalnit pe generalul de Gaulle in 1940 la Londra si a ramas toata viata un admirator al acestuia. Dupa razboi, cariera de diplomat avea sa-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a casatorit in 1945 cu jurnalista britanica Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a intalnit-o pe actrita Jean Seberg, cu care s-a casatorit in 1963, a avut un fiu si de care a divortat in 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an dupa ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a impuscat. Este singurul scriitor care a primit de doua ori Premiul Goncourt, mai intai ca Gary, apoi ca Emile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia dupa moartea autorului).

Opera vasta, eterogena semnata Gary se intinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale mentionam: Educatie europeana (Education européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Le grand vestiaire (1948), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Les oiseaux vont mourir au Pérou (1962), Lady L. (1963), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul isi pierde valabilitatea (Au-dela de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hartie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Emile Ajar au aparut Gros-Calin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).

„«S-a ispravit» si «Am trait» sunt cele doua propozitii care incep si termina o carte melancolica, indoliata, dar unde nu exista nici o urma de amaraciune, de cinism sau de defetism. Poti mai degraba intalni aici un elogiu al sperantei si al darzeniei, al tolerantei, dar si al eroismului. Gary nu este niciodata moralizator sau lacrimogen. Distileaza cu un umor necrutator o viziune a existentei care exalta tot ce poate fi mai bun in noi, care valorizeaza dorinta de a transforma in realitate visu¬rile si fictiunile pe care le purtam inauntrul nostru.“ (Eric Barbier)

Gary crezuse in literatura care era viata insasi, care ajungea din urma viata si se confunda cu ea.“ (François-Henri Désérable, Un anume domn Piekielny)

Nume Contacte Stoc
LIBRARIUS 405 Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 10
078 747 405
Stoc limitat
LIBRARIUS 409 Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1)
078 747 409
Stoc limitat
LIBRARIUS 408 Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6
078 747 455
Stoc limitat
LIBRARIUS 410 Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6
078 747 410
Stoc limitat
LIBRARIUS 412 Chisinau , Bd. Moscova, 1/1
078 747 412
Stoc limitat
LIBRARIUS 418 Chisinau , bd. Moscovei 9/5
078747418
Stoc limitat
LIBRARIUS 421 Chisinau , str. Ceucari 2/6
078747421
Stoc limitat
LIBRARIUS 422 Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3
078747422
Stoc limitat
LIBRARIUS 429 Chisinau , str. Dacia 30/1
078747449
Stoc limitat
LIBRARIUS 434 Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64
078747454
Stoc limitat
Librarius 445 Chisinau , str. Arborilor 21, et 4
079366445
In stoc

Livrare gratis

Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.

Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.

Suport Clienti

Suport pentru clienti pe telefon si email .

079 545 544

Plata cu cardul

Plata cu card securizat

Achitarea prin intermediul bancii