Descriere
Domnul Popper visează să plece în expediție în Antarctica și să trăiască printre pinguini, ca amiralul Drake, pe care îl admiră enorm. Așa că e de-a dreptul surprins când marele explorator îi trimite un pachet în care se află nici mai mult, nici mai puțin decât un pinguin viu, tocmai de la Polul Sud!
Curând, micuțului pinguin i se alătură o parteneră și, cât ai clipi, în pivnița familiei Popper trăiesc doisprezece pinguini.
Domnului Popper, un simplu zugrav, abia îi ajung banii să-și hrănească familia, iar cu toate comenzile de pește proaspăt și creveți la conservă situația scapă de sub control.