Descriere
Îţi vine greu să vorbeşti sincer despre emoţiile tale? Ţi se întâmplă să faci ceva ce ai fi preferat să nu faci, doar ca să nu dezamăgeşti pe cineva? Ţi se pare dificil să-i motivezi pe alţii?
Iată întrebări care te lasă neajutorat, faţă în faţă cu tine însuţi. În ciuda sutelor de prieteni pe care probabil că îi ai online, atunci când te afli faţă în faţă cu vreunul dintre ei, conversaţia se rezumă la un nivel superficial sau poate chiar se poticneşte. Şi de aici un sentiment de însingurare şi stinghereală, de lipsă de sens şi, în final, de neîncredere în ceilalţi. Pare-se că abilităţile noastre sociale, ale tuturor, se află în declin şi, paradoxal, relaţiile interumane apropiate sunt tocmai ingredientul magic al fericirii. Însă balanţa se poate înclina spre polul pozitiv, atunci când ne însuşim metodele potrivite de a face faţă provocărilor de acest tip.
În Manualul abilităţilor sociale superioare, celebrul Henrik Fexeus ne împărtăşeşte unele dintre cele mai rafinate tehnici ale sale de comunicare verbală şi nonverbală, bazate pe teorii validate ştiinţific. Iar o bună fineţe socială poate deschide uşi ce înainte păerau definitiv zăvorâte, fie în plan personal, fie în plan profesional.
Henrik Fexeus este specialist în psihologie,tehnici de comunicare și limbajul corpului (plasat pe locul 2 în topul Global Guru), NLP şi hipnoză. Organizează şi susţine conferinţe pe tema tehnicilor de manipulare şi influenţă psihologică în mass-media, publicitate, pro- pagandă. De acelaşi autor, la Editura Trei a apărut bestsellerul „Arta de a citi gândurile"