Al doilea volum reunește o multitudine de teme clasice (de pildă, etapele intervenției clinice) și moderne (cum ar fi psihologia clinică socială), oferind publicului o imagine de ansamblu a disciplinei. Sunt trasate coordonatele generale pe care practicianul trebuie să le urmeze în aria activităților sale, de la modalitatea în care se realizează o intervenție și metodele folosite în cadrul cercetării la principiile etice cărora le este subordonată profesia. Sunt aduse în discuție, de asemenea, relația psihologiei clinice cu alte domenii (consiliere genetică, spiritualitate, mindfulness) și conceptul de psihologie a stilului de viață, fiind explicați factorii care ne influențează, printre altele, alegerile și comportamentul alimentar.
„O lucrare cu anvergură academică și profesională de top, acoperind comprehensiv, prin tematici diverse, reunite în două volume, domeniul psihologiei clinice. Pot să spun că volumele sunt și vor rămâne de referință în domeniu în țară pentru mult timp, astfel că nu trebuie să lipsească din bibliografia studenților, cadrelor didactice, cercetătorilor și practicienilor în domeniu.“ — Daniel David
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In stoc |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In stoc |
LIBRARIUS 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | Stoc limitat |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | Stoc limitat |
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii