Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii
Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.
„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa dintre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT
„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times
„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature
„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
Mag 401
![]() |
Chisinau , Str. Zelinski, 11/1 078 747 401 | In stoc |
Mag 406
![]() |
Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | In stoc |
Mag 403
![]() |
Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In stoc |
Mag 404
![]() |
Chisinau , str. Puşkin, 15 078 747 404 | In stoc |
Mag 405
![]() |
Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 10 078 747 405 | In stoc |
Mag 409
![]() |
Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1) 078 747 409 | Stoc limitat |
Mag 408
![]() |
Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | In stoc |
Mag 410
![]() |
Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | Stoc limitat |
Mag 412
![]() |
Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | In stoc |
Mag 413
![]() |
Cimislia , Cimișlia, str. Suveranității 4/B 078 747 413 | Stoc limitat |
Mag 417
![]() |
Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | In stoc |
Mag 418
![]() |
Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | Stoc limitat |
Mag 419
![]() |
Chisinau , str. C.Tănase, 6 078747419 | Stoc limitat |
Mag 420
![]() |
Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | In stoc |
Mag 421
![]() |
Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | In stoc |
Mag 424
![]() |
Chisinau , str. Tiraspol, 5 078747424 | Stoc limitat |
Mag 425
![]() |
Chisinau , str. A. Russo, 59/8 078747425 | In stoc |
Mag 429
![]() |
Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | In stoc |
Mag 434
![]() |
Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | Stoc limitat |
Librarius 445
![]() |
Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | In stoc |