In cautarea timpului pierdut. Vol VII. Timpul regasit.

În fond, ca să rămânem în lipsa de limită a discuției și să fim în continuare liberi, aș zice că până oriunde. Aș zice că transa asta e tocmai libertatea artei, libertatea de a spune orice, oricând, sub orice regim, în fața oricui, împotriva oricui și pentru oricine, fără nicio limitare. Iar Proust – homosexualul Proust, însinguratul Proust, marginalizatul Proust, cu adevărat genialul Proust, mondenul Proust – a știut să spună asta. A știut să ne transmită faptul că până și în cele mai puțin libere lumi imaginabile putem fi liberi să ne spunem povestea. Că arta e liberă, pentru totdeauna liberă. Și nimeni, până la urmă, nu ne va putea face nimic. Doar că el a făcut asta prin artă, el s-a pierdut pe sine și s-a mistuit în carte, nu a strigat, nu s-a văietat, nu prea și-a plâns de milă, nu a militat. A suferit demn până la capăt și și-a spus povestea ca într-o transă în care a trăit scufundat aproape 15 ani.” (Cristian Fulaș)