Descriere
Despre Holocaust se vorbeşte şi se scrie mult şi totuşi unele aspecte majore ale istoriei sale rămân neglijate. Prin abordarea cuprinzătoare a subiectului, Dan Stone ne ajută să înţelegem mai în profunzime una dintre cele mai mari crime de război comise vreodată. Volumul analizează Holocaustul de pe continentul european din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi antisemitismul în creştere şi atacurile împotriva evreilor din anii premergători ori eliberarea lor din lagăre la finele războiului şi memoria genocidului evreiesc. Teza principală a cărţii, amplu ilustrată cu exemple, este că Germania şi naziştii nu sunt unicii responsabili de Holocaust şi că atât autorităţile, cât şi populaţia din diferite ţări s-au angajat de bunăvoie în acţiuni împotriva evreilor, care au mers până la exterminarea acestora în cele mai brutale moduri imaginabile. Bazându-se pe documente naziste, ale Aliaţilor sau ale adversarilor lor, dar şi pe jurnale sau pe mărturii de după război, autorul argumentează că, în vremurile noastre marcate tot mai mult de naţionalism şi xenofobie, este imperativ să înţelegem adevărata istorie a Holocaustului.
„Această istorie esenţială spulberă multe mituri despre genocidul comis de nazişti... Chiar dacă ai impresia că stăpâneşti subiectul, probabil vei găsi aici ceva care să te pună pe gânduri. Surprinzătoare, provocatoare, o carte excelentă.” (Dominic Sandbrook, The Sunday Times)
„Istoricul Dan Stone caută să ne schimbe – şi să ne lărgească – modul de a înţelege genocidul... O istorie concisă şi accesibilă care trece dincolo de lagărele morţii.” (The New York Times Book Review)
„Cartea remarcabilă a lui Stone oferă atât o descriere, cât şi o analiză a evenimentelor, contestând multe ipoteze comune şi revenind adesea la motivele pentru care această istorie teribilă rămâne «neîncheiată».” (The Guardian)
„O carte care demontează unele dintre ideile larg răspândite despre acea epocă îngrozitoare a genocidului.” (Daily Mail)
„O lucrare importantă şi provocatoare.” (Jewish Chronicle)
„Holocaustul. O istorie neîncheiată este un studiu remarcabil care aduce la zi istoria genocidului european împotriva evreilor într-un mod instructiv şi care dă de gândit.” (Times Literary Supplement)