Flasneta Babel

 Ce uriașe cantități de frumusețe conține cartea asta a lui Teodor Dună! O frumusețe hipnotică & crudă, „neîndurător de minunată“, cum spune el undeva, înspăimântătoare precum îngerii lui Rilke, splendidă precum rănile oribile & hipnotice pictate în anii ’30-’40 de Bacon. Îngeri din Rilke cu corpuri ecorșate din Bacon: asta e, de fapt, umanitatea din lumea lui Dună. O lume în care frumusețea nu mai salvează nimic. O lume în care până și din „trupurile pregătite de înviere nu a mai rămas decât o cicatrice mică în întuneric“. În fine, o lume în care fiecare vers e exact asta: o mică rană strălucind în întuneric. Pentru astfel de cărți precum a lui Dună a fost inventată poezia – cu micile ei superputeri care, asigurându-te că nu există salvare, te salvează întotdeauna.

Radu Vancu 

O flașnetă calofilă care cântă non-stop într-un pustiu babelizat. Minimalismul și abundența stau foarte bine împreună în această carte în care Teodor Dună face cu lumea întreagă ceea ce înainte făcea numai cu el însuși. flașneta babel e un desen animat dark, complet absurd, ieșit ca din mintea unui copil lăsat singur foarte mult timp. Totul e posibil aici, exact ca în desene, și să mori și să nu mori chiar dacă ai murit deja. flașneta babel e ceea ce se întâmplă după ce totul s-a întâmplat deja. Mult umor delirant și ironie, o nebunie generală a dezastrului care însuflețește textul la maximum, îl infuzează cu prospețime și frumusețe. Un Mad Max filmat simultan cu Melancolia. Dacă totul a fost până acum post, imaginarul acestei cărți stă la baza lumii noi, a sfârșitului și a începutului în același timp. O stare existențială nouă, necunoscută, în care până și memoria e inutilă, iar lucrurile, animalele și oamenii fac parte dintr-o conștiință unică, derutată, dar supraviețuitoare.

Svetlana Cârstean