Fericire clandestină. Proză scurtă 1971–1977 este cel de-al doilea volum din integrala prozei scurte lispectoriene, apărută pentru prima dată în limba română la Editura Humanitas Fiction. Cele optzeci și cinci de povestiri reunite în două volume – cel dintâi a văzut lumina tiparului în 2021, sub titlul Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă 1940–1964 – constituie un eveniment editorial, înscriindu-se într-un adevărat boom al redescoperirii scriitoarei braziliene Clarice Lispector, din a cărei operă s-au publicat în ultimul deceniu peste 300 de ediții internaționale. Fetițe, adolescente, femei tinere, mature și bătrâne, femei care își așteaptă marea dragoste sau sfârșitul, femei care dau viață sau aduc moartea... Poveștile lor, adunate în acest volum, sugerează un prelungit jurnal intim, sinuos, labirintic, o întreagă parabolă poetică și biografică a Claricei Lispector, cel mai mare nume al intimismului în literatura braziliană, care, prin călătoria ei insolită în labirintul subconștientului, a adus experiența interioară în prim-planul creației. „Proza scurtă a Claricei Lispector este excepțională, este dovada că ea reprezintă, alături de Jorge Luis Borges, Juan Rulfo și Machado de Assis, una dintre vocile cele mai originale ale literaturii sud-americane.“ — The New York Times
Nume | Contacte | Stoc |
---|
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii