Descriere
Când fraţii Arkadi şi Boris Strugaţki publicau în 1972 celebrul lor roman SF Picnic la marginea drumului, nu şi-ar fi putut imagina, nici în cele mai negre vise, că Zona descrisă în roman va deveni realitate paisprezece ani mai târziu, în ţara lor, URSS. Conform ideologiei oficiale, Zona nu avea cum să apară în patria sovietelor. Doar URSS construia cele mai sigure reactoare nucleare din lume care "ar fi putut fi instalate chiar în Piaţa Roşie, atât de fiabile erau". Nu a fost aşa. Pe 26 aprilie 1986, lumea avea să intre în epoca Cernohil. Explozia reactorului numărul patru va deveni cel mai mare dezastru nuclear civil din istoria omenirii. Zona este o realitate în toată monstruozitatea ei. La fel ca în cartea SF a fraţilor Strugaţki, Zona este un infern pe pământ, guvernat de propriile legi. Aici lumini dansează deasupra câmpului, praful ridicat de vânt are culori ciudate, se nasc copii cu mutaţii genetice, populaţia a fost evacuată, regiunea, interzisă şi păzită de patrule miilitare, dar oameni stranii şi-au făcut din Zonă locul în care trăiesc.