Descriere
Starea de Conștiență integrală ne este accesibilă în orice moment. Singurul lucru care ne desparte de această Conștiență deplină este neîncrederea profundă în noi înșine. Această neîncredere ne face să umplem spațiul ființei cu obiecte – materiale sau psihologice, menite să o compenseze. Credem că avem nevoie de tot felul de lucruri pentru a fi noi înșine. Calea introspecției și a meditației nu presupune altceva decât un efort de atenție și de menținere a clarității. Din această perspectivă, cei câțiva pași elementari pe care îi descrie cu mare claritate și simplitate Gaylon Ferguson, unul dintre cei mai străluciți discipoli ai maestrului Chögyam Trungpa Rinpoche, rezonează perfect cu abordările Călătoriei Inimii și ale Căii Maestrului Interior. Deplina Conștiență este o carte-instrument destinată acelora care au încredere în propria lor capacitate de a desface vălurile iluziei interioare și exploratorilor conștiinței aflați în procesul trezirii personale și spirituale, o carte foarte potrivită cu acest moment al conștiinței umanității aflată în plină transformare.