Descriere
Generații întregi de cititori au fost fascinate de personajele lui Alexandre Dumas, mai ales de eroul nedreptățit din Contele de Monte-Cristo și de spadasinii curajoși din Cei trei muschetari. Cu toate acestea, puțini știu că aceste personaje memorabile au fost inspirate de tatăl lui Dumas, generalul Alex Dumas, fiul unui conte francez și al unei sclave negre din Haiti.
Tom Reiss îl readuce la viață pe generalul Dumas cu ajutorul corespondenței nepublicate până acum și al cercetărilor istorice meticuloase, furnizându-ne contextul necesar pentru a înțelege cât de excepțională a fost viața sa de general mulatru, într-un imperiu clădit pe munca sclavilor. Din momentul în care a reușit singur să păstreze un pod în Alpi, împotriva a douăzeci de inamici, și până în anii în care a fost ținut prizonier într-o fortăreață, Alex Dumas s-a dovedit a fi un personaj captivant, pe care nici măcar imaginația debordantă a fiului său nu l-ar fi putut inventa.