„Un roman monumental despre problema răului. " The Guardian
Confiteor (în română: Mărturisesc). Adrià Ardevol se naște într-o lume lipsită de iubire și crește învățând să-și spioneze părinții, martor al pasiunii tatălui său pentru obiectele de anticariat, în special pentru o misterioasă și prețioasă vioară ce-și are propriul nume, dar și captiv al unui univers interior imaginar. Vioara devine un element central al romanului, dat fiind că istoria ei se confundă cu istoria Europei, de la flăcările Inchiziției și până la ultimele reverberații ale iadului concentraționar nazist. Scris sub forma unei confesiuni finale a unui geniu ce știe că urmează să-și piardă cea mai prețioasă posesiune, mintea, această capodoperă a literaturii europene încearcă imposibilul: să coboare la rădăcinile Răului și să se întoarcă de acolo nevătămată. O adevărată aventură estetică și intelectuală.
„În Confiteor, Jaume Cabré explorează câteva secole de barbarie, într-o adevărată simfonie a răului." L’Express
„Mă interesează felul în care memoria și puterea se reunesc în problema răului. Acestea sunt obsesiile mele, prezente peste tot în ceea ce scriu, la fel ca tema muzicii. Știu că la un moment dat una dintre obsesii va ieși la lumină. Nici nu vă imaginați cât de mulți bani economisesc scriind, în loc să merg psiholog." Jaume Cabré
„Catalanul Jaume Cabré a scris un roman-ocean în care se varsă atâtea fluvii pline de semnificație și de povești. " Clarín
„Atât de măreț și de ambițios: precum Corecții, al lui Franzen, Confiteor promite să devină unul dintre marile romane ale deceniului." El País
Jaume Cabré (n. 1947) este absolvent de filologie catalană al Universității din Barcelona, scenarist, romancier și eseist. Este laureatul a numeroase premii internaționale și considerat unul dintre cei mai importanți scriitori catalani ai tuturor timpurilor. Recunoașterea literară i-a fost adusă de succesiunea de romane Senioria (1991), Umbra eunucului (1996) și Vocile lui Pamano (2004), însă adevăratul succes internațional l-a cunoscut doar după publicarea romanului Confiteor (2011), tradus în 27 de țări. Cel mai recent roman al său, Consumits pel foc, a apărut la începutul acestui an.
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | Stoc limitat |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | Stoc limitat |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | Stoc limitat |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii