Policromie, coperta cartonata; 992 pagini si 1400 de fotografii si ilustratii! Ghidul de examinare clinică și anamneză al lui Bates este o lucrare destinată studenţilor și personalului medical care învaţă să comunice cu pacienţii, să efectueze examenul obiectiv și să folosească raţionamentul clinic pentru înţelegerea și evaluarea problemelor pacientului. A zecea ediţie a volumului are multiple elemente noi care facilitează asimilarea cunoștinţelor. Ca și în ediţiile precedente, aceste modificări provin din trei surse: întrebările profesorilor și studenţilor; intenţia de a crea o carte mai ușor de citit și utilizat; și numeroase date clinice noi care stau la baza tehnicilor de anamneză, examinare și profilaxie. Această a zecea ediţie a Ghidului de examinare clinică și anamneză al lui Bates conferă posibilitatea de a dobândi abilităţile necesare pentru evaluarea pacienţilor pe baza cunoștinţelor fundamentale de anatomie și fiziologie umană deja acumulate. Pe parcursul întregii cărţi sunt subliniate mai curând problemele frecvente și importante, decât cele rare și dificil de înţeles. Ocazional au fost incluse semnele clinice ale unor tulburări rare, dacă acestea ocupă un loc important în diagnosticul clinic de rutină sau reprezintă o afecţiune care pune în pericol viaţa pacientului. Fiecare capitol reflectă explicit o perspectivă solidă, bazată pe date și dovezi clinice, susţinută de lucrări citate care aliniază conţinutul la cele mai noi date din literatura medicală. Culorile folosite în text ajută cititorul să găsească mai ușor secţiunile fiecărui capitol și planșele aferente, iar în cadrul casetelor sunt evidenţiate ideile esenţiale și sugestiile relevante pentru aspectele dificile ale examinării, ca de exemplu examenul oftalmologic sau evaluarea presiunii venoase jugulare. Au fost adăugate mai mult de 85 de fotografii și diagrame noi, revizuite, pentru a ilustra mai bine punctele cheie din textul care le însoţește. Toate tabelele și planșele sunt în continuare redactate pe direcţie verticală, astfel încât cititorii să poată răsfoi mai ușor de la un capitol la altul, fără să schimbe orientarea cărţii. Ediţia curentă conţine trei părţi: Fundamentele evaluării stării de sănătate, Examenul clinic obiectiv, și Categorii speciale de populaţie. Partea 1, Fundamentele evaluării stării de sănătate. Capitolul 1, Noţiuni introductive: examenul obiectiv și anamneza, dar și Capitolul 2, Raţionamentul clinic, evaluarea și consemnarea datelor, urmăresc o secvenţă logică prin care studenţii sunt introduși în procesul anamnezei și al examenului obiectiv, cu prezentarea unui caz clinic și a unui exemplu de redactare a foii de observaţie pentru o evaluare completă. Aceste capitole conţin îndrumări și ghiduri pentru realizarea unei foi de observaţie succinte și bine organizate, dar și elemente noi care descriu tehnicile de bază ale examinării, instrumentarul uzual și precauţiile standard și universale. Noul conţinut al capitolelor dezvoltă procesul raţionamentului clinic și metodele de evaluare a datelor clinice. Capitolul 3, Anamneza și istoricul medical, abordează tehnicile unei anamneze competente, acordând atenţie specială comportamentului empatic, conceptului recent apărut de modestie culturală, dar și problemelor de etică medicală și conduită profesională. Partea a 2-a, Examenul clinic obiectiv. Această parte, care include capitolele de la 4 până la 17, începe cu inspecţia pacientului și metode de evaluare a semnelor vitale descrise în Capitolul 4, Iniţierea examenului clinic: evaluarea stării generale, semnele vitale și durerea. Acest capitol include o secţiune nouă despre durerea acută și cronică, evaluarea severităţii acesteia prin scale de evaluare a durerii, tipurile de durere, dar și controlul durerii. În mod firesc urmează Capitolul 5, Comportamentul și starea de sănătate mentală (spre deosebire de a noua ediţie, unde era încorporat în capitolul despre sistemul nervos), deoarece evaluarea stării afective, a dispoziţiei și a stării de sănătate mentală se realizează încă de la începutul consultaţiei oricărui pacient. Capitolele următoare sunt dedicate tehnicilor de examinare pe regiuni pentru fiecare dintre aparatele și sistemele organismului. Aceste capitole urmează aceeași succesiune în care este examinat pacientul, respectiv „de la cap la picioare”. Fiecare dintre aceste capitole conţine: O trecere în revistă a elementelor de anatomie și fiziologie relevante Întrebări cheie pentru o anamneză pertinentă Informaţii actualizate folositoare pentru profilaxia îmbolnăvirii și consilierea pacientului Tehnici de examinare descrise și ilustrate în detaliu Exemple de foi de observaţie pentru examenul obiectiv al sistemului respectiv Lucrări citate din literatura clinică Tabele și planșe concepute pentru recunoașterea și compararea anomaliilor din afecţiunile clinice prezentate În Capitolul 11, Abdomenul, și în Capitolul 12, Sistemul vascular periferic, au fost efectuate actualizări și revizuiri substanţiale, bazate pe criterii noi de evaluare și definire a simptomelor abdominale și pe ghiduri recente pentru identificarea afecţiunilor vasculare periferice. Poziţionarea în carte a Capitolului 12, Sistemul vascular periferic, a fost schimbată deoarece conţinutul său se află în strânsă legătură cu secţiunea despre examinarea arterelor și venelor din Capitolul 9, Sistemul cardiovascular și din Capitolul 11, Abdomenul. În Capitolul 16, Sistemul osteomuscular, a fost extinsă secţiunea destinată tehnicilor de examinare și au fost introduse peste 30 de ilustraţii noi ale manevrelor de examinare a articulaţiilor. Partea a 3-a, Categorii speciale de populaţie. În această parte, care cuprinde capitolele de la 18 până la 20, sunt abordate etapele speciale din ciclul vieţii: copilăria și adolescenţa, sarcina, și îmbătrânirea.
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In stoc |
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii