Ariciul, acest simpatic filozof din familia Erinaceidelor, s-a născut acum 45 de ani în Rusia ca personaj de desene animate. Filmul de animație Ariciul în ceață a câștigat, în 1976, locul întâi la două festivaluri importante de filme pentru copii, iar în 2003, 140 de creatori de filme de animație reuniți în Tokyo l-au votat drept cel mai bun film de animație al tuturor timpurilor. Ariciul a devenit apoi și personaj de carte. Tradusă în mai multe limbi, povestea lui a ajuns în scurt timp bestseller internațional.
Cu firea lui contemplativă de filozof, Ariciul are tabietul lui: în fiecare seară pornește spre casa Ursulețului ca să privească împreună stelele, în timp ce beau ceai și savurează dulceață de zmeură. Numai că astă-seară se întâmplă ceva ieșit din comun. În drum spre Ursulet, din ceața groasă care învăluie totul în jur se ivește silueta unui cal alb.
"Atunci când Calul o să se culce, se va îneca în ceață?" se gândește Ariciul, iar întrebarea îl lansează într-o aventură în care apar o Bufniță, o Fântână, un Melc, o Ftunză, Fluturi de noapte, un Licurici, un Câine și Cineva. Din fericire, totul se termină cu bine, dar Ariciul încă se gândește la Cal: "Ce-o facel el acolo, în ceață?"
Nume | Contacte | Stoc |
---|
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii