Descriere
Daniel bar Jamin e un tânăr evreu care, mai mult decât orice pe lume, își dorește să se răzbune pe romanii care i-au ucis părinţii. Atras pe munte de o bandă de tâlhari, băiatul e convins că Roș, căpetenia lor, reprezintă salvarea din mâinile dușmanilor. La moartea bunicii sale, Daniel se întoarce în satul natal pentru a avea grijă de sora lui bolnavă, fără a rupe însă legăturile cu cei de pe munte. Astfel, îi atrage în planurile sale de eliberare a evreilor și pe Ioel și sora lui, Thacia. Într-o zi, îl întâlnește pe fiul unui tâmplar, Iisus din Nazaret, care propovăduiește, mai presus de orice, dragostea, strângând în jurul său mase mari de oameni. Vor putea predicile acestuia, de care e atras inexplicabil, să-l facă să-și lase deoparte dușmănia și setea de răzbunare?
Fără a face apologia credinţei religioase, „Arcul de arama” ne arată cum pot compasiunea și înţelegerea celorlalţi să ne schimbe viaţa în bine, oferindu-ne iubire și prietenii trainice.
„O poveste dramatică și profundă, ale cărei personaje și mesaj vor fi ţinute minte multă vreme de acum încolo.“ Booklist