Al Pacino

Până la 39 de ani, Al Pacino a refuzat să stea de vorbă cu presa. Îl speria gândul că orice confesiune duce la confundarea omului cu actorul. Apoi a citit în Playboy un interviu pe care Grobel i-l luase lui Marlon Brando şi s-a arătat dispus să acorde, în sfârşit, unul. Cu condiţia ca intervievatorul să fie Grobel. Şi, odată ce l-a cunoscut, a intrat în rolul de intervievat, asumându-şi personajul Al Pacino.

 

Cum tot ce face Pacino este excepţional, şi acest prim interviu a fost unul ieşit din comun. A durat mai mult de 25 de ani şi e cuprins în aceste 300 de pagini. Între 1979 şi 2005 au înregistrat 400 de ore de conversaţii.

 

La început, Pacino credea că nu prea are răspunsuri, aşa că nu are de ce să dea interviuri. Iar cu Grobel a învăţat să caute răspunsuri pentru întrebări pe care nu avea curajul să şi le pună singur. Aşa că dialogul nu a fost tot timpul comod. Au existat momente de complicitate, dar şi momente în care s-au simţit agresaţi unul de celălalt.

 

Şi tocmai din această tensiune s-a născut un dialog dintre cele mai semnificative. Citindu-l, ai impresia nu doar că afli mai multe despre un actor extraordinar, ci că Pacino însuşi se descoperă pe sine, dezvăluindu-se, pe măsură ce răspunde întrebărilor celui care intrase mai întâi la el în casă ca un cvasinecunoscut indiscret.