Cele mai frumoase poezii şi povestiri pentru copii din 35 de ţări (151 de autori). Momente interesante din copilăria şi viaţa oamenilor care au schimbat lumea: lisus Hristos, Socrate, Newton, Columb, lulius Cezar, Leonardo da Vinci, Ştefan cel Mare, Mozart, Eminescu, Paganini, Chaplin, Disney, Neil Armstrong şi încă mulţi alţii. Istoria unor mari descoperiri. Cum şi-au dezvoltat încă din copilărie spiritul de întreprinzător Edison, Ford, Penny, Bill Gates etc. Fenomene interesante din natură, viaţa păsărilor şi animalelor. Pagini alese de umor. Cînd Thomas Edison a fost eliminat din şcoală ca un copil incapabil, cine îi vine în ajutor? Mama! Deşi era mic băiatul, ei citesc împreună cărţile lui Victor Hugo, Dickens, Shakespeare şi cîte altele. „Numai datorită mamei am ajuns inventator. Ea a avut atîta răbdare şi încredere în mine!" va spune mai tîrziu cel mai mare inventator de pe glob. Nenumărate alte exemple din copilăria oamenilor celebri, cît şi ultimele cercetări, confirmă că un rol deosebit în formarea unei personalităţi îl au emoţiile trăite împreună cu părinţii şi discuţiile avute în jurul unor cărţi citite în familie. „Carte de citire şi gîndire" în 4 volume e concepută şi pentru lecturi în familie. ”Cred că a venit timpul, mi-am zis, să fac o carte, unde să includ numai ceea ce îmi place cu adevărat şi ar contribui la formarea unei personalităţi. O carte, în care să încapă o bibliotecă întreagă şi unde ne-am întîlni cu mulţi dintre cei mai vestiţi oameni de pe glob. Am căutat să mă apropii de Copil pe toate căile posibile, căci nu e uşor să-1 faci pe Cel Mic să te asculte. Şi desenele am dorit să fie cît mai'atrăgătoare, să-1 emoţioneze pe copil, ca să ţină minte mesajul textului. Iată de ce, zi cu zi, doi ani am lucrat împreună cu pictorul la cele 500 de desene din carte. Alături de copil şi învăţător, am vrut să-i atrag şi pe tata, şi pe mama, şi pe bunici - şi lor să le placă această carte. Şi poate că atunci ar găsi puţin timp să citească împreună cu copilul măcar cîteva pagini. Ce poate fi mai scump pentru un copil decît emoţiile trăite împreună cu cei dragi?!” -- Autorul
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 401 | Chisinau , Str. Zelinski, 11/1 078 747 401 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 411 | Balti , str. Ştefan cel Mare, 35 078 747 411 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 413 | Cimislia , Cimișlia, str. Suveranității 4/B 078 747 413 | Stoc limitat |
LIBRARIUS Online | Chisinau , str. Codrilor 16, but. 84(Depo Construct), Buiucani 079545544 | In stoc |
LIBRARIUS 415 | Orhei , str Vasile Lupu 21b 078 747 415 | Stoc limitat |
Librarius 423 | Chisinau , bd. Ștefan cel Mare, 6 076607423 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 425 | Chisinau , str. A. Russo, 59/8 078747425 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 426 | Hincesti , str. Chișinăului, 8 078747426 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 427 | Calarasi , str. M. Eminescu, 23 078747427 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 430 | Balti , str. Ștefan cel Mare, 48 078747450 | In stoc |
LIBRARIUS 435 | Nisporeni , str. Suveranității, 11 078747035 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 438 | Comrat , or. Comrat, str. Tretiacova, 17/b (ТЦ Южный, бутик №3) 078333438 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 441 | Orhei , str. V. Lupu, 29 078333441 | Stoc limitat |
LIBRARIUS 442 | Anenii Noi , str. Concilierii Naționale 1 079332442 | Stoc limitat |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii