disney

Poveşti despre faţa domestică, umană şi blândă a puterii. Descendenţi ai membrilor de prim rang ai nomenclaturii comuniste îşi retrăiesc momente ale copilăriei sau tinereţii, în preajma unor figuri pe care omul de rând nu le cunoaşte decât din portretele etalate la marile manifestaţii oficiale, sau din tribunele congreselor, sau din manualele de istorie recentă. Ele se numesc Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Pantelimon Bodnarenko, Paul Niculescu-Mizil. Văzuţi de aproape aceşti oameni sunt nişte taţi, unchi, mătuşi şi bunici ca toţi taţii, unchii, mătuşile şi bunicile. Cu atât mai tulburător efectul asupra celui care le-a citit discursurile condamnând fără milă "duşmanul de clasă",sau chiar a suferit consecinţele acestui discurs.

Înţelegerea comunismului ca regim în care crima se legitimează ideologic, iese confirmată din această lectură uimitoare şi utilă în cel mai înalt grad.

Proiectul Cartierului Primăverii s-a datorat Uzinei de Gaze şi Electricitate ca spaţiu destinat funcţionarilor săi. În vremea războiului, aici şi-au închiriat comuniştii ilegalişti mai multe case conspirative. După cucerirea puterii, Cartierul Primăverii a devenit sediul demnitarilor comunişti. Aflate în proprietatea Gospodăriei de Partid, antrepriză creată după model sovietic pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor materiale ale „celor mai iubiţi fii ai poporului“, casele cu toate dotările corespunzătoare le erau repartizate deţinătorilor de funcţii în nomenclatura de partid. Locatarii din Cartierul Primăverii şi-au rânduit viaţa de familie, relaţiile şi trebuinţele după exemplul înaintaşilor de la Kremlin.

Pentru locatarii din Cartierul Primăverii toate au fost „speciale“: raţiile de alimente, policlinicile, spitalul, şcolile, paznicii, croitorii, magazinele, staţiunile de iarnă şi vară… Speciale sunt şi poveştile lor despre feţele nevăzute ale puterii.
Din inima cartierului nomenclaturii s-a reconfigurat, în 1989, cercul deciziei şi influenţei politice. Aceste poveşti de viaţă din Cartierul Primăverii constituie, în fapt, o miniatură a istoriei elitelor politice româneşti din ultimii 70 de ani.

LAVINIA BETEA este absolventă a Facultăţii de Istorie-Filozofie, secţia Filozofie-Istorie, şi doctor în psihologie la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Actualmente, este profesor de psihologie socială şi politică la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad, şefa Secţiei Istorie Recentă a ziarului Jurnalul Naţional şi redactor-şef al Revistei Internaţionale de Psihologie Politică Societală.
APARIŢII EDITORIALE: 21 august 1968 — Apoteoza lui Ceauşescu (coord.), Editura Polirom, Iaşi, 2009; Psiho­logia politică — o disciplină societală (coord. Lavinia Betea, Alexandre Dorna), Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2008; Partea lor de adevăr, Editura Compania, Bucureşti, 2008; Bărbaţi şi femei. Întâlniri cu Serge Moscovici, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2007; Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana Berindei, Editura Compania, Bucureşti, 2006; Mentalităţi şi remanenţe comuniste, Editura Nemira, Bucureşti, 2005; Linul balans al memoriei, Editura Fundaţiei Culturale „Ioan Slavici“ din Arad, 2002; Lucreţiu Pătrăşcanu. Moartea unui lider comunist, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001 (Premiul Academiei Române, 2003; ediţia a II-a, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2005); Psihologie politică. Individ, lider, mulţime în regimul comunist, Editura Polirom, Iaşi, 2001 (ediţia a II-a, Editura Concordia, Arad, 2007; ediţia a III-a, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu“ din Arad, 2009); Convorbiri neterminate. Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Editura Polirom, Iaşi, 2001; prefaţă, selecţie a textelor şi note la cartea lui Paul Sfetcu 13 ani în anticamera lui Dej, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000; Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Editura Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997; Maurer şi lumea de ieri. Mărturii despre stalinizarea României, Editura Fundaţiei „Ioan Slavici“, Arad, 1995 (ediţia a II-a, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000); Sfârşitul libertăţii, Editura Mirton, Timişoara, 1993.