Jeff Keller a absolvit Hamilton College în 1976 şi a obţinut o diplomă în drept la Hofstra University School of Law în 1980. A practicat avocatura timp de 10 ani, apoi s‑a dedicat unei cariere în domeniul motivaţional.
Astăzi este considerat un orator şi un autor de mare succes în valorificarea potenţialului uman. Vreme de 20 de ani, a susţinut prezentări pline de inspiraţie pe tema atitudinii şi a dezvoltării personale, fiind solicitat atât de oamenii de afaceri, cât şi de instituţiile educaţionale şi de asociaţiile profesionale. Este membru al National Speakers Association.
Keller a redactat, timp de 14 ani, un buletin informativ intitulat Attitude is Everything Newsletter, care a primit aprecieri foarte favorabile din partea unor autori renumiţi în acest domeniu, precum Zig Ziglar şi dr. Norman Vincent Peale. De asemenea, este coordonatorul unei publicaţii lunare intitulate The Monthly Motivator, care are rolul de a consolida atitudinea pozitivă şi principiile succesului. Aceste două publicaţii au ghidat mii de oameni în demersul de a-şi explora potenţialul şi a-şi depăşi limitele. Mai mult, Keller a creat un program video intitulat Your Path To Greatness, dar şi un program audio cunoscut sub numele de Success from Soup to Nuts. Iar articolele scrise de el au apărut atât în presa americană, cât şi în cea internaţională.
În prezent, este preşedintele companiei Attitude is Everything, Inc., pe care a fondat-o în 1987 şi care furnizează o întreagă serie de obiecte inscripţionate, pline de culoare, destinate să inspire o atitudine pozitivă — acasă, la şcoală şi la serviciu. În cadrul acestei companii, Jeff Keller colaborează cu diverse organizaţii ce doresc să-şi sprijine liderii şi managerii pentru a deveni persoane cu o atitudine pozitivă în afaceri şi în viaţă.
De ce oare unii oameni reuşesc în tot ceea ce‑şi propun, iar alţii nu? Care este diferenţa dintre ei şi ce ar putea face cineva pentru a se număra printre cei care obţin succesul?
Totul ţine de atitudine, de capacitatea de a te imagina în postura de învingător. Nu suntem toţi la fel, e adevărat, dar cei care reuşesc să-şi menţină optimismul şi încrederea în sine obţin ceea ce-şi doresc în viaţă.
Lucrarea de faţă, alcătuită din 62 de eseuri, prezintă principiile cu ajutorul cărora poţi avea o viaţă împlinită. Cei ce o vor citi vor învăţa tehnici prin care poţi dezvolta o atitudine pozitivă şi aplica principiile succesului. Aceste eseuri au reprezentat o sursă de inspiraţie pentru oameni din toată lumea, determinându-i să-şi folosească potenţialul la maximum şi să ducă o viaţă mai fericită.
„Gândeşte-te de două ori înainte să vorbeşti, pentru că influenţa şi cuvintele tale vor naşte fie succesul, fie eşecul în minţile celorlalţi.“
Napoleon Hill
autor al cărţii De la idee la bani
„Stabilirea unui scop bine definit este punctul de plecare pentru orice realizare.“
W. Clement Stone
coautor al cărţii Cheia succesului: gândirea pozitivă
„Pietrele de temelie ale succesului echilibrat sunt sinceritatea, caracterul, integritatea, încrederea, iubirea şi loialitatea.“
Zig Ziglar
Nume | Contacte | Stoc |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | Stoc limitat |
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii