Bilete in bilimbabi

 Titlul tălmăcirii româneşti trimite la un text de Ringelnatz, anume Gedicht in Bi-Sprache

Colecţie iniţiată şi coordonată de Şerban Foarţă
Numele colecţiei noastre, LUDEX, derivă, bineînţeles, din latinescul ludus „joc“, plus -ex, sufixoid publicitar (ca în, de pildă, merceonime ca STIREX, PIREX, MODEX, BUCLEX, şi altele de acest soi). Atunci când LUDEX are, fatalmente, să-şi încheie existenţa (lungă/scurtă?), când va ajunge, deci, ex-LUDEX, — între sufixoidul amintit şi, absolut identică acestuia, particula anteriorităţii ireversibile (şi triste): ex-, ceea ce, totuşi, va rămâne întreg e tocmai lud(us) „jocul“. Altminteri, numele colecţiei este o limpede aluzie (cf. şi verbul alludere „a se juca“) la venerabilul concept de homo ludens (al lui Huizinga). Căci, evident, nu suntem primii, nici singurii pe lumea asta, cărora le-ar plăcea ca graţia să atenueze, cât de cât, dizgraţia condiţiunii noastre: ponderea, lestul/restul, gravitaţia, „Greul Pământului“, adică (sau, dacă nu, o parte, baremi, din veşnica morozitate a „oamenilor gravi, gravi, gravi“, vorba poetului Charles Cros), — jocul fiind o „garanţie palpabilă“, ca şi o „întreţinere constantă a reflexului libertăţii“ noastre (cu un cuvânt al lui G. Liiceanu). De unde sfatul, în exerga colecţiei, al lui Max Jacob: „Săriţi coarda, coborând o scară: n-o veţi mai atinge cu piciorul.“ Fără a minimaliza nicio modalitate, alta, de contestaţie şi protest, acestea, în colecţia noastră, sunt ludice prin excelenţă. Altminteri, numele colecţiei ar fi fost altul decât

 L U D E X

 Ritze, Rotze, Ringelratz,
ăsta-i domnul Ringelnatz
ce,-n pofida vieţii-n roz,
o-alesese cu nesaţ
pe aceea de matroz
ce te prinde iute-n laţ...
Când, văzând un crab,
clamp-clamp,
cum muşca din hipocamp,
se-apucă să pună-n scris
tot ce trebuia descris, –
dar în joacă şi cu haz,
noaptea, între un talaz
şi un altu,-ntre ruliu
şi tangaj, – un grai zurliu
născocind; ba chiar picturi
făcând, printre picături,
Ritze, Rotze, Ringelratz,
matelotul Ringelnatz...

Care, cu-o umbrelă roşie,
se fereşte,-acum, de stropi;
ăi de cred că un reproş e-n
ce spun eu, sunt mizantropi
sau, mă rog, oleacă chiompi,
neştiind că au să-l poarte,
hotărâţi şi psihopompi,
paşii câinelui spre moarte
pe Joachim ce,-atât de brav
mai demult, acum e grav
suferind...
E-n ’34,
în noiembrie, şi, de-un an,
pare tot mai idolatru
vrednicul popor german,
cel cu Führer-ul de braţ,
Ritze, Rotze, Ringelratz.

Pe când ăl de nu-i prea pasă
încă, de niciun talaz,
se întoarce,-acum, acasă
sub meduza-i de atlaz,
pentru a muri la timp,
cu, în inimă, un ghimp,
în ursuzul anotimp,
la Berlin, în Sachsenplatz...

Ritze, Rotze, Ringelratz!