Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.
„Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa dintre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT
„O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times
„Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature
„Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian
Name | Contacts | Stoc |
---|---|---|
Magazin 401 | Chisinau , Str. Zelinski, 11/1 078 747 401 | Stock limited |
Magazin 406 | Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | In Stock |
Magazin 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In Stock |
Magazin 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | In Stock |
Magazin 405 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 10 078 747 405 | In Stock |
Magazin 409 | Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1) 078 747 409 | Stock limited |
Magazin 407 | Chisinau , Str. Creangă, 78 078 747 407 | Stock limited |
Magazin 408 | Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | Stock limited |
Magazin 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | In Stock |
Magazin 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | In Stock |
Magazin 416 | Chisinau , str. Albișoara, 4 (CC ATRIUM) 078 747 416 | Stock limited |
Magazin 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | In Stock |
Magazin 418 | Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | Stock limited |
Magazin 419 | Chisinau , str. C.Tănase, 6 078747419 | Stock limited |
Magazin 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | Stock limited |
Magazin 421 | Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | Stock limited |
Magazin 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In Stock |
Librarius 423 | Chisinau , bd. Ștefan cel Mare, 6 076607423 | In Stock |
Magazin 424 | Chisinau , str. Tiraspol, 5 078747424 | Stock limited |
Magazin 425 | Chisinau , str. A. Russo, 59/8 078747425 | Stock limited |
Magazin 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | In Stock |
Magazin 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | In Stock |
Magazin 440 | Chisinau , str. M. Varlaam, 75 078333440 | In Stock |
Magazin 444 | Chisinau , str. Bogdan Voievod, 1 (Oasis Mall) 078011444 | Stock limited |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | In Stock |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | Stock limited |
Livrare gratis de la 250 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii