Cartea prezintă într-o formă foarte condensată, toți cei șaptesprezece factori care stau la baza filosofiei Legii succesului elaborate de autor. Filosofia respectivă reprezintă tot ce au învățat cei mai de succes oameni din toate timpurile despre obținerea succesului în aproape orice tip de activitate umană.
Napoleon Hill (1883 – 1970) a fost un autor american de literatură self-help, fiind considerat la un moment dat cel mai iubit autor motivațional american. Cea mai cunoscută carte a sa, Think and Grow Rich / De la idee la bani (1937) este una dintre cele mai bine vândute cărți de dezvoltare personală din toate timpurile. Majoritatea cărților sale vorbesc despre succes, un subiect care l-a preocupat în mod deosebit pe autor. Napoleon Hill a fost preocupat mai exact de modul în care convingerile proprii ne pot influența succesul personal. De altfel, fraza „Ceea ce mintea omului poate concepe și crede, poate realiza” este una dintre expresiile marcante ale lui Napoleon Hill.
Cartea de față reprezintă o reeditare din 2013 a manuscrisului original al lucrării Scara magică spre succes, scrisă de Napoleon Hill și publicată în 1930.
„Volumul de față este rezultatul unei analize a muncii de o viață a peste o sută de bărbați și femei, care au avut un succes extraordinar în carieră, și a peste 20.000 de bărbați și femei care au fost catalogați drept ratați.”
Name | Contacts | Stoc |
---|---|---|
Magazin 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In Stock |
Magazin 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | In Stock |
Magazin 408 | Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | Stock limited |
Magazin 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | Stock limited |
Magazin 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | Stock limited |
Magazin 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | Stock limited |
Magazin 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | Stock limited |
Magazin 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In Stock |
Magazin 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | Stock limited |
Magazin 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | In Stock |
Magazin 440 | Chisinau , str. M. Varlaam, 75 078333440 | Stock limited |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | In Stock |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii