FABRICE MIDAL este filozof, istoric de artă, eseist și editor. În cele câteva zeci de cărți care îi poartă semnătura, scrie despre Socrate și Hristos, Caravaggio și Jackson Pollock, Donald Trump și Kim Kardashian. Îl inspiră Rilke, Nietzsche, Freud și Wittgenstein, Simone Weil și Ovidiu, Sfântul Siluan și Sfântul Apostol Pavel.
Este unul dintre cei mai cunoscuți susținători ai practicii meditației în Franța, pledând pentru o abordare modernă a ei, care să răspundă nevoilor acute ale occidentalului de rând. Din această perspectivă se declară adept al budismului laic, iar în calitate de specialist în tipurile de violență specifice vieții cotidiene (burnout, manipulare, dependențele de mediul digital), a fondat în 2006 École occidentale de méditation (Școala occidentală de meditație). Scopul acestei organizații se îndepărtează de dezideratele budismului tradițional, propunând în schimb abordări și metode simple, care să îi ajute pe doritori să facă față violenței cotidiene într-un mod cât se poate de concret.
Fabrice Midal a predat cursuri de fotografie la Université Paris VIII și în vara anului 2019 a susținut o rubrică pe postul de radio național France Culture – „3 minutes de philosophie pour redevenir humain“ –, concretizată în volumul cu același nume (traducere în pregătire la Curtea Veche Publishing). Dintre cărțile sale, la Curtea Veche Publishing a mai apărut Cum să ți se rupă à la française .
Când spui „eu“, te oblige să îți dai jos masca și să încetezi cu trișatul.
— LE POINT
Narcis nu mai este tânărul vinovat de a se fi îndrăgostit de el însuși, ci devine model pentru ființa care învață să se întâlnească, să se respecte și să aibă încredere în sine. Surprinzătoarea interpretare a mitului propusă de FABRICE MIDAL așază vechea poveste în perspectivă contemporană și ni se potrivește de minune. Pentru că deși o iluzie tenace și general împărtășită pare să afirme contrariul, numai fiind narcisiști, adică împăcați cu noi înșine, putem să dezvoltăm legături autentice cu ceilalți.
Șic, șarmant și iconoclast, proful de meditație à la française revine cu un nou eseu luminos și provocator. Midal se plimbă relaxat printre poeți și filozofi antici, gânditori iluminiști și psihanaliști ai secolului al XX-lea, zdruncinând cu inspirație gândirea dominantă. Filozofia lui de buzunar se dovedește neașteptat de profundă și nu uită să condimenteze cunoașterea cu savoare, așa că poate fi citită pe nerăsuflate în metrou sau într-o binemeritată pauză pentru felia de tort. Căci, apropo: între tort, cireașă și narcisism există o strânsă legătură…
Name | Contacts | Stoc |
---|---|---|
Magazin 401 | Chisinau , Str. Zelinski, 11/1 078 747 401 | In Stock |
Magazin 406 | Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | In Stock |
Magazin 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | In Stock |
Magazin 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | In Stock |
Magazin 405 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 10 078 747 405 | In Stock |
Magazin 409 | Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1) 078 747 409 | In Stock |
Magazin 407 | Chisinau , Str. Creangă, 78 078 747 407 | In Stock |
Magazin 408 | Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | In Stock |
Magazin 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | In Stock |
Magazin 411 | Balti , str. Ştefan cel Mare, 35 078 747 411 | In Stock |
Magazin 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | In Stock |
Magazin 414 | Ungheni , str. Națională, 34 078 747 414 | In Stock |
Magazin 415 | Orhei , str Vasile Lupu 21b 078 747 415 | In Stock |
Magazin 416 | Chisinau , str. Albișoara, 4 (CC ATRIUM) 078 747 416 | In Stock |
Magazin 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | In Stock |
Magazin 418 | Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | In Stock |
Magazin 419 | Chisinau , str. C.Tănase, 6 078747419 | In Stock |
Magazin 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | In Stock |
Magazin 421 | Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | In Stock |
Magazin 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In Stock |
Librarius 423 | Chisinau , bd. Ștefan cel Mare, 6 076607423 | In Stock |
Magazin 424 | Chisinau , str. Tiraspol, 5 078747424 | In Stock |
Magazin 425 | Chisinau , str. A. Russo, 59/8 078747425 | In Stock |
Magazin 426 | Hincesti , str. Chișinăului, 8 078747426 | In Stock |
Magazin 427 | Calarasi , str. M. Eminescu, 23 078747427 | In Stock |
Magazin 428 | Ialoveni , str. Alexandru cel Bun, 84 078747428 | In Stock |
Magazin 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | In Stock |
Magazin 430 | Balti , str. Ștefan cel Mare, 48 078747450 | In Stock |
Magazin 432 | Edinet , or. Edineț, str. Independenței, 79 078747452 | In Stock |
Librarius 433 | Chisinau , strada Chișinăului, 80 078880433 | In Stock |
Magazin 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | In Stock |
Magazin 435 | Nisporeni , str. Suveranității, 11 078747035 | In Stock |
Magazin 436 | Soroca , or. Soroca, str. Ștefan cel Mare, 11 A. 078333436 | In Stock |
Magazin 437 | Causeni , or. Căușeni, str. M. Eminescu 23/1 078333437 | In Stock |
Magazin 438 | Comrat , or. Comrat, str. Tretiacova, 17/b (ТЦ Южный, бутик №3) 078333438 | In Stock |
Magazin 440 | Chisinau , str. M. Varlaam, 75 078333440 | In Stock |
Magazin 441 | Orhei , str. V. Lupu, 29 078333441 | In Stock |
Magazin 442 | Anenii Noi , str. Concilierii Naționale 1 079332442 | In Stock |
Magazin 444 | Chisinau , str. Bogdan Voievod, 1 (Oasis Mall) 078011444 | In Stock |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | In Stock |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | In Stock |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii