Description
Iubitorii de literatură contemporană vor putea găsi în volumul de faţă o suită de cronici şi medalioane literare, aşa cum au apărut ele într-o serie de reviste şi publicaţii, cum ar fi „Caligraf”, „Tabor”, „Steaua” şi „Tribuna”, unde am susţinut – uneori sistematic, alteori cu intermitenţe –, rubrici ale criticii de întâmpinare. Subtitlul lui, „Oameni şi cărţi”, acoperă cel mai bine materia acestui volum, dedicat unor scriitori contemporani care s-au impus ca valori recunoscute în câmpul literar şi cărora am încercat, pe cât posibil, să le asigurăm o nouă vizibilitate, printr-o interpretare mai adecvată sau printr-o mai bună aşezare în context, selecţia textelor mărturisind, în subsidiar, şi o opţiune pentru un fel de „Carte cu prieteni”. Născută mai ales din plăcerea lecturii, selecţia de faţă – organizată în modul cel mai firesc cu putinţă, adică alfabetic –, va fi urmată cât e curând de o alta, consemnând participarea noastră la viaţa de fiecare zi a literaturii pe parcursul unei perioade de aproape cincizeci de viaţă literară neîntreruptă.