Description
Lectura perfectă pentru fanii scriitoarelor Lucinda Riley, Victoria Hislop și Santa Montefiore
”Din câte-mi aduc aminte, povestea a început în zori, pe paisprezece septembrie 1943...”
Toată viața ei, londoneza Angelika a fost intrigată de trecutul misterios al mamei ei. Acum, când își planifică nunta, știe că trebuie să viziteze sătucul cretan izolat unde a crescut mama ei. Bunica din Creta a lui Angie, Maria, este pe moarte. O primește pe Angie cu brațele deschise – e vremea să scape de povara din suflet și să-i spună povestea pe care altfel ar fi luat-o cu ea în mormânt.
Este povestea ocupației germane a Cretei în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, o poveste despre oroare, despre curaj și despre cât de departe poate merge o mamă pentru a-și apăra copiii.
Și e povestea secretelor care au dezbinat o familie, povestea a trei femei extraordinare care se unesc pentru a vindeca rănile a două generații.
Pentru cititorii care caută o poveste feel-good bine scrisă, cu un fundal istoric bine documentat.
“Un roman încântător, care-ți dă ocazia să evadezi din realitate, dar în același timp o meditație asupra moștenirii războiului și a traumelor de neșters pe care le creează, reconstituind consecințele de durată ale unei oribile zile din timpul ocupației naziste în Creta.”
”Nu plânge pentru mine este o carte plină de emoții dezlănțuite, de vendete de familie, de secrete ascunse, despre trei femei foarte puternice.”
”Atât de bine scrisă și de emoționantă... o poveste care trebuia să fie spusă.”
”Rând pe rând captivantă, fascinantă și emoționantă.”
”M-a făcut să râd și să plâng, pur și simplu nu am putut să o las din mână.”