Description
Cu toate că apare la o distanță însemnată față de manualul destinat nivelurilor A1-A2, acest manual, consacrat nivelului B2, este unul special pentru noi, întrucât încheie seria inițiată, în 2012, la Departamentul de limbă, cultură și civilizație românească din cadrul Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Înțelegând că și limba română are nevoie, asemenea altor limbi, de manuale moderne și cât mai atractive, echipa noastră își propunea, în urmă cu aproape un deceniu, să elaboreze un pachet de materiale de bază necesare însușirii limbii române de către vorbitorii nonnativi. Urgența acestui proiect deriva și din faptul că, la acea oră, fuseseră publicate puține materiale racordate la nivelurile de competență lingvistică din Cadrul european comun de referință pentru limbi (CECRL). Iată de ce, pentru întreaga echipă, această apariție aduce cu sine mulțumirea de a fi dus la bun sfârșit un proiect important, printre atâtea altele care s-au derulat între timp la departamentul nostru.