Description
Un studiu important despre prăbușirea Uniunii Sovietice și despre reformele eronate ale lui Gorbaciov care au condus la declinul ei
În 1945, Uniunea Sovietică ținea sub control jumătate din Europa și era membră fondatoare a Națiunilor Unite. Până în 1991 a ajuns să dețină o armată de patru milioane de oameni, dotată cu cinci mii de focoase nucleare, și era al doilea producător de petrol din lume. Dar, la scurt timp, URSS a alunecat într-o criză economică și a fost sfâșiată de separatismul naționalist. Colapsul Uniunii Sovietice a fost una dintre schimbările de mare impact ale secolului XX.
La treizeci de ani de la acele evenimente, Vladislav Zubok readuce în atenție ultimii ani ai URSS, respingând ideea că destrămarea ordinii sovietice era inevitabilă. Autorul arată cum reformele politice eronate ale lui Gorbaciov, care aveau drept scop modernizarea și democratizarea Uniunii Sovietice, au privat guvernul de resurse și au întărit separatismul. Volumul pune într-o lumină nouă populismul democratic rus, lupta țărilor baltice pentru independență, criza financiară sovietică și fragilitatea puterii statului autoritar.