Description
Astăzi este foarte „la modă" să vorbeşti despre corp, dar nu acestui tip de atenţie i se adresează cartea de faţă. Avem de-a face cu o sinteză monumentală în trei volume care îşi urmăreşte subiectul din Renaştere până în secolul XX inclusiv. Concepută dintr-o perspectivă multidisciplinară (antropologia se întâlneşte aici cu istoria, anatomia cu tehnicile plastice, filosofia cu estetica, doctrinele religioase cu cele politice), ea pare menită să satisfacă toate curiozităţile şi toate gusturile.
Dacă adăugăm la amploarea şi acuitatea cercetării şi anvergura intelectuală a autorilor, avem motive suficiente să credem că o asemenea apariţie va constitui un eveniment.
Traducere din limba franceză de Muguraş Constantinescu, Simona Manolache,, Gina Puica, Giuliano Sfichi