Hronicul si cantecul varstelor

 Inceputurile mele stau sub semnul unei fabuloase absente a cuvantului. Urmele acelei taceri initiale le caut insa in zadar in amintire. N-am putut niciodata sa-mi lamuresc, suficient de convingator pentru mine insumi, strania mea detasare de logos in cei dintai patru ani ai copilariei. Cu atat mai putin acel sentiment de rusinare ce m-a coplesit, cand, constrans de imprejurari si de staruintele ce nu ma crutau ale Mamei, am ridicat mana peste ochi, ca sa-mi iau in folosinta cuvintele. Cuvintele imi erau stiute toate, dar in mijlocul lor eram incercat de sfieli, ca si cum m-as fi impotrivit sa iau in primire chiar pacatul originar al neamului omenesc.