Description
Criminali in serie. Psihanaliza crimei. Serial Killer. Profiler. Psihopatul sexual pe trenul criminalitatii
Psihicul uman se manifesta pe o scala extrem de larga a obiectivarii comportamentale care permite o desfasurare deosebit de bogata si de individualizata de stari ce se pot incadra in limitele plasticitatii normale, chiar daca ajung la o intensitate cu totul deosebita (si prin jocul destinului, nu o data la crima).
Indiferent de abordare (axiologica, psihopatologica, sociologica), personalitatile "anormale” se vor defini prin abaterea cantitativa si calitativa de la media grupului social, in sensul "defectiunii manifeste”, a disfunctionalitatii ca atare.
Tudorel Butoi este un deschizator de drumuri in criminalistica romaneasca. El a scormonit cu poligraful, ca un maestru iluzionist, cotloanele tenebroase ale mintilor criminale. Dar a stiut sa scoata la lumina acea floare rara pe care o numim Adevar, avand curajul sa-i infrunte pe mai marii zilei, catarati pe cadavrele nevinovatilor, care si l-au dorit complice pentru a impune justitia fortei. El le-a spus NU, urmandu-si instinctul. Caci magistrul Tudorel Butoi a invatat de la inaintasi si a transmis, la randul sau, miilor de studenti care i-au trecut prin mana, un crez de la care n-a abdicat niciodata: mai presus de toate, criminalistul trebuie sa respecte fiinta umana, de la boschetar pana la guvernant, de la sarac pana la nabab. Si indiferent de circumstante, omul trebuie sa se bucure de binefacerile prezumtiei de nevinovatie, pana la verdictul final al magistratului. Infruntand ironii si rautati, omul de stiinta Tudorel Butoi a urcat piscuri abrupte, accesibile doar celor indrazneti, de unde poate sa priveasca inapoi cu mandrie. Fara ura insa, caci a fost daruit de Dumnezeu si cu acea calitate pe care o au doar cei alesi, de a nu tine minte ura si ranchiuna. Oriunde s-ar afla, si in orice imprejurare, psihologul Tudorel Butoi stie sa iradieze buna dispozitie si sa-si sprijine semenii cu puterea fara margini a gandirii pozitive. lar omul Tudorel Butoi este un prieten de nadejde, tandru si generos, in care poti avea incredere ca nu te va trada. - Prof. univ. dr. Lazar Carjan