Description
Lila, fără adăpost şi singură, după ani de cutreierat ţinuturile rurale din America devastată de Marea Criză, intră într-o biserică dintr-un orăşel din Iowa pentru a se feri de ploaie. Prin această alegere va aprinde o poveste de dragoste şi o controversă care-i vor schimba viaţa: în scurt timp devine soţia unui pastor, John Ames, şi începe o nouă existenţă cu o dimensiune spirituală care-i fusese necunoscută până atunci.
Neglijată de cea care-o adusese pe lume, Lila a fost salvată de Doll, o tânără vagaboandă care i-a oferit o copilărie plină de lipsuri. Şi-au clădit o viaţă împreună, trăind de azi pe mâine, şi, în ciuda micilor incidente şi a clipelor de disperare, existenţa lor a fost presărată cu momente de bucurie şi iubire. Ajunsă în Galaad, Lila se străduieşte să reconcilieze experienţa greutăţilor şi a familiei improvizate cu viziunea creştină a soţului ei, care, în mod paradoxal, îi judecă pe cei pe care ea îi iubeşte.
Marilynne Robinson, una dintre cele mai iubite şi mai apreciate autoare ale Americii, se întoarce în oraşul Galaad pentru a relata povestea de neuitat a unei copilării trăite la marginea societăţii, în frică, veneraţie şi uimire.
„Lila este o carte cu adevărat minunată: proză de o mare frumuseţe, poveste încântătoare; şi admirabilă din punct de vedere moral. După ce o citeşti, lumea pare mai uluitoare, mai plină de uimire şi de mister, ca şi cum tocmai te-ai fi îndrăgostit. Aş vrea să-i pot convinge pe toţi cei care cumpără vreodată o carte să o citească pe aceasta.” Spectator
„O capodoperă. Lila este o creaţie splendidă.”Publishers Weekly
„Scriitura lui Marilynne Robinson este atât de pătrunzătoare, încât poate să ne schimbe complet modul de a citi.”Chicago Sun-Times