Cand viitorul era mic

 Tare poznaș mai e și timpul din aceste pagini! Aleargă și se domolește, se-ntoarce și se-ncovoaie... și-o clipă n-ar sta locului, doar-doar ne-om dumiri și noi unde-am picat în vălmășagul lui. De bine ce pornim la drum, de-a dreapta lui Mihai Viteazul, în fruntea oștii românești, ne pomenim soldați romani pe lângă Dunăre, dând nas în nas cu cete de barbari. Ciudată treabă! Îl consolăm apoi pe Cocrișel, sărmanul, în temnița-i uitată și iar picăm în vremuri mai îndepărtate, pe urmele zețarilor amorezați, căci una, două se înnoiește veacul fără noi. Cunoaștem tinere încorsetate, pictori de seamă, dar și arici de la începutul lumii și bufnițe din vremuri noi, urși dansatori și insule imaginate în care pericolul ne paște mai mereu. Nu-i clipă de răgaz, căci multe aventuri se arată în vremurile astea înstrăinate. Dar sunt ele cu adevărat în trecut? Ori dincolo de timp? Prea greu de descâlcit, așa că vă lăsăm pe voi!