Description
Apocalipsa, următorul roman din trilogia halucinantă despre viaţa de apoi şi sfîrşitul lumii ce începe cu Blestemaţi, continuă povestea lui Madison Spencer, fetiţa moartă la treisprezece ani şi condamnată să-şi petreacă veşnicia în compania unei găşti pestriţe de demoni şi suflete proscrise. Ratînd ora stingerii în noaptea de Halloween, Maddy rămîne să bîntuie pe pămînt, chinuită de vinovăţie din cauza întîmplărilor de coşmar care i-au adus damnarea şi urmărită de un vînător de fantome drogat, angajat de părinţii ei miliardari. Madison află cu groază că părinţii ei au pus bazele unei religii universale pornind de la sfaturi date de ea în glumă de pe lumea cealaltă şi au construit un continent de un alb imaculat din deşeurile aglutinate ce plutesc în Marele Vortex din Pacific. Strînşi cu toţii acolo, prozeliţii se roagă la Templul lui Madison, în aşteptarea sfîrşitului lumii, care va veni cu siguranţă cînd Madlantida cea albă, propulsată de iahturi de lux, va lovi America de Nord şi celelalte continente. Damnarea sau mîntuirea întregii omeniri par să atîrne numai de micuţa Maddy, năucită de vorbele unui Dumnezeu intransigent şi de ale unui Diavol deghizat în şofer de taxi, care se pretind amîndoi a-i fi creatori.