Cartea ce devine în timp tot mai actuală Peste 30 milioane de exemplare vândute Tradusă în peste 65 de limbi „Era o zi senină și rece de aprilie, iar ceasurile băteau ora 13:00.” Așa începe romanul care ne transpune într-o realitate imaginară a anului 1984. George Orwell îl scria în 1948 și descria modul în care ar putea funcționa peste mai mult de 30 de ani o societate condusă de un regim totalitar, ce abolește orice logică și răstoarnă orice valoare. Deși acțiunea s-ar petrece în 1984, ușor veți descoperi că temele abordate aici sunt actuale și acum. Acțiunea se centrează în jurul personajului principal Winston Smith, care trăiește într-o țară supusă total controlului partidului. Sentimente, gânduri, acțiuni – toate sunt controlate de către agenții Poliției Gândirii prin intermediul ecranelor televizate ce sunt amplasate peste tot, ecrane care văd și aud totul și care nu pot fi oprite niciodată. „În Top 3 cele mai bune cărți din ultimii 100 de ani.” — New York Times ☆☆☆☆☆ „Cine controlează trecutul controlează viitorul, cine controlează prezentul controlează trecutul.” Romanul descrie o Mare Britanie de după un război nuclear dintre Est și Vest, care ar fi avut loc în anii '50, în care s-a instaurat un regim de tip totalitar. Libertatea de expresie nu mai există. Toate gândurile sunt minuțios supravegheate, iar imense afișe, care tronează pe străzi, indică tuturor că Big Brother este cu ochii pe tine. Romanul a fost interzis în 1950 de Uniunea Sovietică, Stalin interpretând cartea drept o satiră la adresa regimului său. Statele Unite şi Marea Britanie au fost pe punctul de a interzice cartea în anii ’60. „Una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată.” — Revista TIME ☆☆☆☆☆
Name | Contacts | Stoc |
---|---|---|
Magazin 406 | Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | Stock limited |
Magazin 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | In Stock |
Magazin 405 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 10 078 747 405 | In Stock |
Magazin 409 | Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1) 078 747 409 | Stock limited |
Magazin 407 | Chisinau , Str. Creangă, 78 078 747 407 | In Stock |
Magazin 408 | Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | In Stock |
Magazin 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | In Stock |
Magazin 416 | Chisinau , str. Albișoara, 4 (CC ATRIUM) 078 747 416 | Stock limited |
Magazin 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | Stock limited |
Magazin 418 | Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | In Stock |
Magazin 419 | Chisinau , str. C.Tănase, 6 078747419 | In Stock |
Magazin 421 | Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | Stock limited |
Magazin 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | In Stock |
Magazin 424 | Chisinau , str. Tiraspol, 5 078747424 | In Stock |
Magazin 425 | Chisinau , str. A. Russo, 59/8 078747425 | In Stock |
Magazin 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | Stock limited |
Magazin 444 | Chisinau , str. Bogdan Voievod, 1 (Oasis Mall) 078011444 | Stock limited |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | In Stock |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | Stock limited |
Livrare gratis de la 400 lei in raza orasului Chisinau.
Livrare Moldova gratis de la 700 lei in afara razei orasului Chisinau.
Suport pentru clienti pe telefon si email .
079 545 544
Plata cu card securizat
Achitarea prin intermediul bancii