Oписание
O poveste tumultuoasă și tragicomică
Trebuie să ai ghinion. Asta nu înseamnă că trebuie în sensul că e nevoie, ci trebuie să ai ghinion așa, ca Jeremiasz, ca să ratezi toate ocaziile de a prinde contracte noi, din cauza unor încurcături puțin probabile în cazul oricui altcuiva. S-a născut pe 29 februarie, deci își serbează ziua o dată la patru ani. Pe asta dă vina și pentru că se maturizează atât de greu. Jeremiasz Chuckiewicz se consideră un ghinionist în adevăratul sens al cuvântului. Este operator de film și încearcă să-și clădească o carieră în industria cinematografică, dar, din cauza temperamentului aprig, nu reușește să ajungă prea departe. Ca să-și plătească chiria, repară televizoare, conectează antene, pune net și instalează wi-fi în apartamente. Alternativa ar fi să locuiască în aceeași casă cu mama lui, ceea ce i se pare de conceput. Oricum, ea și cățelul ei Herakles îi invadează suficient viața, amintindu-i mereu că mai există și alte lucruri importante pe lume în afară de el. Când aude ce om fantastic era tatăl lui, de i-ar fi semănat măcar un pic, i se face rău de-a dreptul.
Nici în cele mai aberante vise n-ar fi bănuit că o să fie singur cuc în ziua în care va împlini treizeci și doi de ani. Totul era mai ușor de acceptat alături de Marta până când, într-o zi, a descoperit că nici măcar ea nu era cine spera el și s-au despărțit. Așa s-a trezit Jeremiasz prins într-un vârtej de problemele care par să nu se mai sfârșească.
Houston, avem o problemă este un roman al inițierii, al transformării unui bărbat, în care evenimentele se înlănțuie într-un ritm amețitor, iar comicul pândește la fiecare colț. Jeremiasz se dovedește un personaj plurivalent și credibil pentru care viața devine o cursă a supraviețuirii de pe o zi pe alta. Fără Marta, totul pare mult mai dificil. Dar, dincolo de toate acestea, ni se oferă imaginea unei Polonii în care orice problemă își găsește, într-un fel sau altul, rezolvarea.