Vincent n-ar fi fost același fără Theo van Gogh. Călătorind prin volutele unei vieți chinuite, pictorul l-a avut mereu alături pe credinciosul său frate. Relația lor a fost zbuciumată, dar profundă, definitorie pentru amândoi. Minuțios documentată, bazată pe corespondența dintre Vincent și Theo, cartea lui Deborah Heiligman spune dramatica poveste a acestor destine și a devotamentului nemărginit care le-a legat.
„O istorie emoționantă despre iubirea fraternă.” Kirkus Reviews
„Fără Theo, lumea nu l‑ar fi avut pe Vincent.” Așa își începe cartea Deborah Heiligman, care mărturisește că l-a iubit pe Vincent van Gogh încă din copilărie, când a și citit Bucuria vieții, romanul lui Irving Stone inspirat de destinul pictorului. Mulți ani mai târziu, aflată în vizită la Muzeul Van Gogh din Amsterdam, a descoperit că Vincent avusese un frate pe nume Theo, despre a cărui existență nu știuse până atunci. După ce a citit corespondența dintre Vincent și Theo, apoi pe cea dintre Theo și viitoarea lui soție, Johanna, autoarea și-a dat seama că are în față o poveste frumoasă și complexă, marcată de iubire și sacrificiu, care până în acel moment rămăsese nespusă: povestea relației profunde și agitate dintre doi frați, care în adolescență făcuseră un legământ de a rămâne apropiați și devotați unul altuia, indiferent de ceea ce le-ar fi rezervat viitorul.
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
Бесплатная доставка от 250 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк