Oписание
„După ce nu voi mai juca, mi-ar plăcea să rămân implicat în snooker și în alte feluri, de exemplu, făcând un pic pe comentatorul și prezentatorul TV. Sunt atâtea variante în viaţă și este pentru prima oară când văd cum aceste uși se deschid, în spatele lor nefiind alte ziduri! Am învăţat cum să fiu mulţumit și admit că snookerul e o componentă importantă a acestei stări, însă, dacă mi-ar spune cineva că de mâine nu aș mai putea juca, știu acum că în viaţă mai sunt și alte lucruri care contează.” Ronnie O'Sullivan
Talentul deosebit și perspicacitatea uluitoare ale lui Ronnie O'Sullivan l-au definit ca cel mai spectaculos jucător de snooker. Cu toate acestea, cariera sa sportivă, marcată de performanțe incredibile, a fost dublată constant de căderile unei vieți afectate de autocompătimire, prăbușiri și depresii.
De pe culmile succesului pe fundul prăpastiei și înapoi, Ronnie dezvăluie cu sinceritate toate detaliile unei vieți care l-a făcut campionul imbatabil, dar care nu o dată l-a dus în stadiul de a pierde totul. O poveste impresionantă, inspirațională și brutal de sinceră în descrierea a ceea ce înseamnă geniul, dar și a ușurinței cu care acesta poate fi irosit.
Ronnie O'Sullivan s-a născut în anul 1975 în Essex. Joacă snooker de la vârsta de șapte ani, în 1992 devine jucător profesionist, iar în anul 2001 campion mondial. Este câștigătorul unui număr impresionant de trofee și competiții. Ronnie este considerat drept unul dintre cei mai talentați jucători de snooker din istoria acestui sport.