Valsul de adio

 „Primul roman al lui Milan Kundera publicat după stabilirea în Franţa, în 1975, este o scriere la fel de «muzicală» pe cât o indică titlul şi pe cât cititorul, familiarizat deja cu lucrările marelui scriitor de origine cehă, se aşteaptă să fie. Personajul principal spune «adio» atât ţării sale, căreia îi sunt consacrate, de fapt, toate gândurile lui, cât şi iluziilor sale politice din tinereţe. Şi, în ciuda graţiei şi muzicalităţii sale, din romanul lui Kundera emană întreaga amărăciune, tristeţe şi luciditate a cuiva care ştie că «la intervale rare istoria supune umanitatea la încercări» şi că «acelor încercări nimeni nu le rezistă». Una dintre aceste încercări este utopia distrugătoare care i-a bântuit ţara. Iubiri frivole, ură, delaţiune, vinovăţie, răspundere, întrebări şi răspunsuri pasionante privitoare la condiţia umană şi la «ismele» pe care din când în când, criminal, umanitatea le îmbrăţişează se împletesc în această carte, una dintre cele mai dense epic şi ideatic ale celebrului romancier. Cititorul român are prilejul să intre într-o lume în chip straniu cunoscută, deşi aproape uitată, pe care, lipsită de vehemenţă şi încrâncenare, ironia strălucitului romancier o transformă într-una palpitantă, debordând de viaţă, idei şi tandreţe. — ALAIN FINKIELKRAUT