La începutul anului 1942, naziștii pierdeau, unul câte unul, teritoriile cucerite în cei peste trei ani de război. Ofensiva sovietică în Est și recucerirea Nordului Africii în sud, dar și amenințarea unei debarcări aliate pe coastele Europei de Vest le aduceau în față, pentru prima dată, spectrul înfrângerii. Disperarea îi împinge la acte dincolo de orice închipuire: au nevoie de arma supremă, o bombă care să distrugă un oraș întreg, să ucidă sute de mii de oameni dintr-o singură lovitură. Dar această armă nu poate fi construită fără un ingredient foarte rar și extrem de greu de obținut: apa grea, un compus fabricat de o singură uzină din lume, Norsk Hydro-Vemork. Pentru acest elixir vor ocupa o țară, vor încerca să supună o națiune. Doar că națiunile nu sunt simple stegulețe de hârtie pe harta unei lumi gata de a se prăbuși în sclavie.
Dincolo de efortul documentar evident, de acuratețea prezentării datelor științifice și a faptelor istorice, Neal Bascomb umanizează narațiunea, care devine aproape un pastel, trist dar de o vitalitate exlozivă. Autorul citează din jurnalele personale ale protagoniștilor și din scrisorile trimise de aceștia familiilor. Un grup de tineri norvegieni se lansează, în numele libertății propriei țări și a întregii lumi, într-o luptă inegală, cu un Ei sunt eroii acestei extraordinare povești care te ține cu sufletul la gură. Luni de zile, rătăcind în pustiul înghețat al Norvegiei, dormind flămânzi și uzi sub cerul liber, în viscol, mergând zilnic zeci de kilometri pentru a aduna mușchi și licheni cu care să se hrănească, urmăriți și trădați uneori chiar de propriii concetățeni, ei reușesc să zdrobească visul de mărire al lui Hitler, distrugând uzina de apă grea. Aici nu este povestea luptei dintre David și Goliat. Ar fi prea puțin pentru a descrie sacrificiul acestor oameni. Lumea este astăzi mai bună, poate, și datorită lor. Această carte nu le este dedicată exclusiv iubitorilor istoriei, ci tuturor celor carte înțeleg că, de cele mai multe ori, niște oameni simpli, puțini la număr, au putut schimba lumea prin sacrificiul lor. O poveste pe care o începi cu ochelarii pe nas și o termini fără, pentru a-ți putea șterge lacrimile.
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
LIBRARIUS 418 | Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | В наличии |
Бесплатная доставка от 250 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк