Oписание
Democraţia, mai ales în țările în care a fost multă vreme absentă, are o nevoie absolută de adevăr, iar acesta poate fi dobândit prin rememorarea trecutului și prin reflecția continuă asupra lecţiilor sale, adeseori dureroase. Teze şi antiteze la Washington demonstrează, cu tenacitatea din care Vladimir Tismăneanu și-a făcut un modus operandi ca intelectual, că învăţăturile pe care le tragem din acest trecut sunt esențiale, fiindcă numai așa putem dobândi o reprezentare clară și lucidă a ceea ce a însemnat eșecul utopiei comuniste.
În vremuri tot mai tulburi, cum sunt chiar cele de astăzi, Vladimir Tismăneanu continuă tradiția implicării civice a intelectualilor, militând pentru necesara limpezire a vieții publice româneşti, pentru moralitate, pentru adevăr, pentru renunțarea la permanenta confuzie a valorilor, la permanentul compromis. El menţine astfel vie flacăra libertăţii şi avertizează împotriva răului totalitar.