Solicitată de agenție, Marcela Benea a afirmat că aceasta este cea de-a șasea carte a sa. Volumul are 96 de pagini și cuprinde versuri scrise în anii 2015-2018. ”Este o poezie pe care am trăit-o. Sper să placă cititorului. Mi-aș dori să ajungă la inima lui”, a precizat Marcela Benea.
Pe coperta a patra cărții, criticul literar Lucia Țurcanu menționează că îmbinare suavă între simplețe și profunzime, cumințenie și ardoare, resemnare și revoltă, neliniște și trăire mută a durerii - aceasta e poezia Marcelei Benea.
”Nimic nu este în exces, o temperare e în toate. ”Rupere de nori” este dovada măiestriei cu care poeta știe să urmeze acea aurită cale de mijloc între nevoia de stihialitate și trăire frenetică, pe de o parte, și confesiunea meditativă, pe de altă parte, între lirismul narativizat și exprimarea gnomică, între inevitabila raportare la litera scrisă (”Sunt cartea” este poemul care deschide acest minunat volum) și vitalitatea prilejuită de realitatea imediată (”Ce dulce e viața” se intitulează textul final)… ”Rupere de nori” confirmă o dată în plus că avem în față o poetă remarcabilă, pe cât de discretă pe atât de uimitoare", a subliniat Lucia Țurcanu.
Marcela Benea s-a născut la 4 iunie 1948 în satul Văratic, raionul Râșcani. În 1972 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Filologie. A fost profesoară de limbă și literatură română (1972-1974), redactor la Editura ”Cartea Moldovenească” (1975-1976), redactor literar la Filarmonica din Chișinău (1976-1977) și redactor superior la Comitetul de Stat pentru Televiziune și Radiodifuziune (1977-1986). Debutează în săptămânalul ”Cultura” (1966). A colaborat la publicațiile: ”Moldova”, ”Nistru”, ”Literatura și Arta”, ”Tinerimea Moldovei”, ”Glasul Națiunii”, ”Contrafort”, ”Revista Română” (Iași), ”Litere” (Târgoviște), ”Hyperion” (Botoșani), ”Beletra Almanaco” (SUA), ”Lichtungen” (Viena, Austria) ș.a.
În anul 1973, debutează editorial în volumul ”Dintre sute de catarge”, urmat de cărțile ”Zestre” (1974), ”Poveste neterminată” (1988), ”Evadare din frescă” (2008), volum distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, și ”Traducătorul de suferințe” (2016), cu Premiul Festivalului Internațional ”Primăvara Europeană a Poeților” și Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Chișinău. În 2016, a fost propusă de către Uniunea Scriitorilor din Moldova la Premiul Național. În 2017, Olimpiada municipală din Chișinău la limba și literatura română a fost dedicată creației poetei Marcela Benea. Versurile Marcelei Benea au fost traduse în limbile armeană, bulgară, engleză, franceză, georgiană, germană, letonă, rusă, ucraineană ș.a. În 1966, a fost distinsă cu premiul I la Festivalul televizat de poezie de la Moscova și în 2008 – cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | В наличии |
LIBRARIUS 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | В наличии |
LIBRARIUS 421 | Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | В наличии |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | В наличии |
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк