Oписание
Dacă ne naștem toți cu un creier în esență asemănător, atunci cum se face că, în istorie, doar puțini oameni par să exceleze cu adevărat și să își împlinească această putere care există latentă în toți?
Robert Greene analizează viețile maeștrilor pentru a spulbera miturile privind geniul și a demonstra că sârguința, răbdarea, perseverența și încrederea joacă un rol mult mai mare în obținerea succesului decât simplele capacități intelectuale.
Cu ajutorul strategiilor de urmat pentru împlinirea potențialului și respectând pașii descriși în carte, pași pe care i-au urmat, în evoluția lor profesională, personalități ca Goethe, Einstein, Darwin sau Mozart, ne arată autorul, ne putem dezvolta talentele cu care am fost înzestrați la naștere, astfel încât să ne găsim propria chemare și să devenim lideri în orice domeniu de activitate.