Perfect nemultumita

 În plan formal, prozele-instantaneu ale Lydiei Davis constituie genul proxim al literaturii Irinei Bruma, ce pare să se hrănească, la o primă lectură, din registrul ideilor gingaşe, pentru a deveni printr-o stranie anamorfoză mai tăioase şi mai violente pe măsură ce lectura lor se decantează. Scenele intime, relaţia candidă cu obiectele casnice, micile nesiguranţe, negocierile zilnice ale cuplului sunt semne exterioare ale inocenţei care însă se rearan-jează pentru a schiţa peisajul intern al melancoliei.” (Bogdan-Alexandru Stănescu)
„Schimbând personajul masculin cu unul feminin, în doar câteva zeci de pagini (3,4-hour read), cum o cer vremurile, Irina Bruma rescrie Omul fără însuşiri al lui Musil. Fie că se află acasă sau la birou, este singură sau în compania apropiaţilor, spală vasele sau întrerupe puţin lectura lui Homer, tânăra protagonistă nu încetează nicio clipă să işi analizeze şi reanalizeze, expert, propriile gesturi şi pe ale celorlalţi, fără să tragă însă vreodată o concluzie anume. Ironia şi autoironia sunt principalele instrumente folosite în aceste miniproze/miniroman modernist fără intrigă/jurnal intim scris la persoana a III-a, nu fără rol terapeutic, în care multe dintre prejudecăţile zilelor noastre – extremele răsturnate ale prejudecăţilor de ieri – sunt demontate cu subtilitate, iar viaţa obişnuită, cea fără drame exagerate, fără «senzaţii tari», cu bucurii şi împliniri moderate, este reafirmată şi readusă la rang de artă. Observaţii precise, raţionamente dezvoltate maniacal, dar o atmosferă caldă, intimă şi unul dintre cele mai interesante şi relatable personaje din literatura română recentă, iată ce ne propune autoarea în Perfect nemultumită.” (Cristina Ispas)