Oписание
Pasărea Liră, cel mai nou titlu al Ceceliei Ahern tradus în limba română, surprinde o poveste de dragoste trăită cu inocență, într-o lume din care tocmai inocența lipsește cu desăvârșire.
Născută ca rod al unei legături secrete, Laura trăiește până la vârsta de douăzeci și șase de ani ascunsă într-o cabană de munte. Obișnuită mai degrabă cu vietățile pădurii decât cu oamenii, nici nu realizează că a fost înzestrată din naștere cu un talent uluitor: poate imita perfect absolut orice sunet din jur. Precum o pasăre liră. Până când o producătoare de filme documentare o descoperă absolut întâmplător, oferindu-i posibilitatea de a-și schimba total viața.
Laura acceptă și se trezește în cruda lume a showbiz-ului, prinsă într-un vârtej de experiențe bulversante. Dar își continuă călătoria zbuciumată, din dorința de a-și întâlni sufletul pereche. Iar acel om pare a fi lângă ea încă din clipa în care părăsește muntele. Este vorba despre Solomon, iubitul producătoarei.
O tânără fermecătoare, dar stranie în reacții – stingheră, nedumerită, imitând și iar imitând nu doar voci, ci și sunetele cele mai ciudate – se expune în văzul tuturor. Cum vor reacționa oamenii? O vor respinge sau o vor admira?
Un bărbat cu ambiții muzicale se resemnează în ipostaza de inginer de sunet în lumea televiziunii. Se resemnează și într-o relație amoroasă în care viața privată și cea profesională nu mai pot fi delimitate.
Această femeie și acest bărbat se întâlnesc și se îndrăgostesc. Dar le va fi cu adevărat dat să se iubească?
„O carte captivantă, o evadare din viața de zi cu zi, o lectură plăcută și o poveste de dragoste memorabilă.” The Irish Times