"Nimic nu se compara cu sentimentul pe care-l ai cand termini de scris o carte si sunt mandru de aceasta pe care tocmai am finalizat-o. Mi-am petrecut ultimii cativa ani reflectand asupra presedintiei mele, iar in PAMANTUL FAGADUINTEI am incercat sa redau cu sinceritate povestea campaniei mele prezidentiale si timpul in care am fost in functie: evenimentele-cheie si oamenii care au stat la baza lor; parerea mea despre lucrurile care mi-au iesit si greselile pe care le-am facut; si fortele de ordin politic, economic si cultural cu care echipa mea si cu mine ne-am confruntat atunci - si cu care, ca natiune, inca avem de-a face.
De asemenea, am incercat sa redau cititorilor calatoria intima pe care Michelle si cu mine am facut-o in acei ani, cu toate momentele abisale si cele inaltatoare. Si in cele din urma, in aceste vremuri in care America trece prin niste momente decisive atat de semnificative, cartea ofera cateva dintre parerile generale pe care le am despre cum putem sa vindecam diviziunile din tara noastra de-acum incolo si cum sa facem ca democratia sa fie in folosul tuturor - o sarcina care nu va depinde de un anume presedinte, ci de noi toti, ca cetateni implicati.
Dincolo de a fi o lectura placuta si informativa, sper mai mult decat orice ca aceasta carte sa inspire tinerii din toate colturile tarii - si ale lumii - sa preia stafeta, sa-si faca vocea auzita si sa intreprinda tot ce tine de ei ca sa schimbe lumea in bine."-Barack Obama
Intr-un stil original, Barack Obama istoriseste in PAMANTUL FAGADUINTEI povestea odiseei sale neverosimile de la un tanar aflat in cautarea propriei identitati la liderul lumii libere, descriind prin amanunte deosebit de intime atat educatia sa politica, cat si momentele cruciale din primul mandat al presedintiei sale istorice - o perioada de framantari si de transformari profunde.
Obama relateaza de o maniera emotionanta si foarte personala cum s-au scris pagini intregi de istorie si ii poarta pe cititori intr-o calatorie irezistibila, pornind de la cele mai timpurii ambitii politice ale sale, la victoria in prima runda din alegeri in Iowa, care a reprezentat un punct de cotitura si care a demonstrat forta activismului la firul ierbii, pana la noaptea istorica din 4 noiembrie 2008, cand a fost ales al 44-lea presedinte al Statelor Unite ale Americii, devenind primul afro-american care ocupa cea mai inalta functie in stat.
Reflectand la perioada in care a fost presedinte, ne prezinta atat o analiza unica si minutioasa a influentei uluitoare si a limitelor puterilor prezidentiale, cat si o intelegere remarcabila a dinamicii politicii partizane din SUA si a diplomatiei internationale. Obama aduce cititorii inauntrul Biroului Oval si in Sala situatiilor speciale si ii poarta prin Moscova, Cairo, Beijing si prin alte astfel de locuri indepartate.
Suntem martorii intimi ai gandurilor sale in timp ce-si formeaza cabinetul, se lupta cu o criza economica globala, il evalueaza pe Vladimir Putin, urneste muntii din loc ca sa se asigure ca Legea serviciilor medicale va fi adoptata, isi infrunta generalii cu privire la strategia Statelor Unite in Afghanistan, abordeaza reforma de pe Wall Street, gestioneaza situatia iscata de incidentul devastator de la Deepwater Horizon si autorizeaza Operatiunea Neptune's Spear, care duce la moartea lui Osama bin Laden.
PAMANTUL FAGADUINTEI este o relatare deosebit de intima si de introspectiva - povestea unui om care a pus pariu cu istoria, credinta unui organizator al comunitatii, testata pe scena mondiala. Obama vorbeste cu franchete despre cum a impacat candidatura la fotoliul prezidential ca afro-american in care isi pusese sperantele o generatie imbarbatata de mesaje de "speranta si schimbare", cu provocarile de ordin moral pe care le presupun deciziile de mare miza ce trebuie luate.
Relateaza in mod deschis despre fortele care i s-au opus atat in tara cat si in strainatate, despre impactul pe care traiul la Casa Alba l-a avut asupra sotiei si a fiicelor sale, si nu-i este teama sa-si dezvaluie indoielile de sine si dezamagirile. Cu toate acestea, pastreaza credinta nestramutata in ideea ca e intotdeauna loc pentru progres in maretul si perpetuul experiment american.
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 406 | Chisinau , Str. Zelinski, 7 078 747 406 | В наличии |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | В наличии |
LIBRARIUS 409 | Chisinau , str. L.Tolstoi, 24/1 (mag. Nr.1) 078 747 409 | В наличии |
LIBRARIUS 407 | Chisinau , Str. Creangă, 78 078 747 407 | В наличии |
LIBRARIUS 408 | Chisinau , or. Chișinău, str. Dacia 47/6 078 747 455 | В наличии |
LIBRARIUS 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | В наличии |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | В наличии |
LIBRARIUS 416 | Chisinau , str. Albișoara, 4 (CC ATRIUM) 078 747 416 | В наличии |
LIBRARIUS 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | В наличии |
LIBRARIUS 418 | Chisinau , bd. Moscovei 9/5 078747418 | В наличии |
LIBRARIUS 419 | Chisinau , str. C.Tănase, 6 078747419 | В наличии |
LIBRARIUS 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | В наличии |
LIBRARIUS 421 | Chisinau , str. Ceucari 2/6 078747421 | В наличии |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | В наличии |
Librarius 423 | Chisinau , bd. Ștefan cel Mare, 6 076607423 | В наличии |
LIBRARIUS 424 | Chisinau , str. Tiraspol, 5 078747424 | В наличии |
LIBRARIUS 429 | Chisinau , str. Dacia 30/1 078747449 | В наличии |
LIBRARIUS 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | В наличии |
LIBRARIUS 440 | Chisinau , str. M. Varlaam, 75 078333440 | В наличии |
Librarius 446 | Chisinau , bd. Dacia 16/1 079403446 | В наличии |
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк