„Am scris asa cum nu scrisesem nicio data, aproape incontinuu. Am scris si 10-12 ore legat, am scris in fiecare secunda pe care am putut-o elibera de altceva, iar cand nu am scris, m-am gandit la scris. Cand am incheiat, mi-am dat seama ca traisem o forma de transa, ca nu imi aminteam mare lucru din perioada care trecuse, ca nu facusem curat in casa (OCD-ul meu cel mai pronuntat), ca nu locuisem decat in cartea aia. Asta." Petronela Rotar
„O carte de o sinceritate brutala, unde niciun sentiment, nicio traire, nicio fapta nu raman nedisecate si neexpuse privirii cititorilor. Dar ceea ce impresioneaza cel mai mult este capacitatea Petronelei Rotar de a rasfrange si asupra lor complicatiile si nesigurantele personajelor din carte, provocandu-i la o introspectie adanca in urma careia ramane intrebarea: Oare eu cat am fost, cat sunt de orb? Indiferent de gradul de empatie sau respingere pe care il ai fata de personaje, romanul acesta devine mai devreme sau mai tarziu o poveste personala, pe care fiecare cititor o modeleaza mai mult sau mai putin constient. Nu e de mirare ca, la final, simti ca ai citit o carte despre tine, in care chiar daca nu te-ai regasit cu totul, te-ai simtit parte din poveste." Camelia Cavadia
Имя | Контакты | Наличие |
---|---|---|
LIBRARIUS 403 | Chisinau , Str. Puşkin, 22 078 747 403 | В наличии |
LIBRARIUS 404 | Chisinau , Ștefan cel Mare și Sfînt 8, (CC UNIC) 078 747 404 | В наличии |
LIBRARIUS 410 | Chisinau , Str. Mircea cel Bătrîn, 24/6 078 747 410 | В наличии |
LIBRARIUS 412 | Chisinau , Bd. Moscova, 1/1 078 747 412 | В наличии |
LIBRARIUS 417 | Chisinau , str. Calea Ieșilor 5 078747417 | В наличии |
LIBRARIUS 420 | Chisinau , str. V. Dokuceaev, 13 078747420 | В наличии |
LIBRARIUS 422 | Chisinau , str. Piața Unirii Principatelor, 3 078747422 | В наличии |
LIBRARIUS 434 | Chisinau , str. Ștefan cel Mare 64 078747454 | В наличии |
LIBRARIUS 441 | Orhei , str. V. Lupu, 29 078333441 | В наличии |
Librarius 445 | Chisinau , str. Arborilor 21, et 4 079366445 | В наличии |
Бесплатная доставка от 400 лей по Кишиневу.
Бесплатная доставка по Молдове от 700 лей за пределами радиуса Кишинева.
Поддержка клиентов по телефону и электронной почте.
079 545 544
Безопасная оплата картой
Оплата через банк