Oписание
Într-o lume a supunerii necondiționate, dragostea poate schimba regulile jocului... Chantelle Burke are o fire mult prea independentă ca să fie de acord cu mariajul aranjat de rudele sale, așa încât preferă să fugă de acasă decât să se accepte soarta care i-a fost pregătită. Însă planul ei pare să aibă consecințe dezastruoase atunci când este răpită și vândută ca sclavă pe Coasta Berberă. Chiar și când devine cea mai nouă achiziție în haremul nemilosului conducător din Barikah, mândra Chantelle jură să nu se supună niciodată regulilor acestei lumi care i se pare revoltătoare. Însă hotărârea începe să i se năruie atunci când ajunge să-l cunoască pe bărbatul chipeș și surprinzător de tandru care îi este acum stăpân și care știe atât de bine să stârnească în sufletul ei cele mai tulburătoare sentimente și în trupul ei, cele mai înnebunitoare senzații. Dar acest străin misterios își ascunde sub veșmintele exotice adevărata indentitate, pe care trebuie să o protejeze cu orice preț, chiar dacă este mistuit de dorința de a-i mărturisi adevărul fermecătoarei Chantelle și de a-i oferi tot ce are – avere, pasiune și chiar propriul suflet.